John McCain: Statul Islamic poate să facă lucruri oribile, dar Rusia e o amenințare mai mare

29 Mai 2017
John McCain: Statul Islamic poate să facă lucruri oribile, dar Rusia e o amenințare mai mare

Senatorul american John McCain a avertizat că președintele rus Vladimir Putin reprezintă o amenințare mai mare pentru securitatea globală decât gruparea teroristă Statul Islamic.

Statul Islamic se află în spatele unor lucruri îngrozitoare, dar Rusia este cea care a încercat să schimbe rezultatul alegerilor prezidențiale din 2016 din SUA, a declarat senatorul republican într-un interviu acordat postului australian ABC, ce urmează să fie difuzat în cursul zilei de luni.

"Sunt de părere că Statul Islamic poate să facă lucruri oribile și sunt foarte preocupat de ce se întâmplă cu credința musulmană", a declarat McCain, aflat în vizită în Australia, potrivit ABC.

"Dar rușii sunt cei care au încercat să distrugă înseși fundamentele democrației și anume să modifice rezultatul unor alegeri americane. Nu am văzut nicio dovadă că ar fi reușit, dar au încercat și încă mai încearcă", a afirmat senatorul republican.

FBI și mai multe comisii parlamentare din SUA au lansat anchete pentru a stabili existența vreunei legături între anturajul președintelui american Donald Trump și Rusia, în condițiile în care serviciile de informații americane au evocat încă de anul trecut un amestec rus în alegerile prezidențiale din SUA.

Alte stiri din Externe

Ultima oră