Joe Biden va impune măsuri mai dure pentru controlul armelor de foc în SUA

08 Apr 2021 | scris de Istvan Deak
Joe Biden va impune măsuri mai dure pentru controlul armelor de foc în SUA

Schimbare de optică la Washington? Preşedintele american a anunţat, joi după-amiază, măsuri suplimentare pentru controlul armelor de foc, considerând drept o "ruşine" violenţele armate din Statele Unite.

Joseph Biden a făcut anunțul la Casa Albă, alături de vicepreşedintele Kamala Harris şi de secretarul Justiţiei, Merrick Garland.

"Nimic din ceea ce recomand nu încalcă în niciun fel Amendamentul al doilea al Constituţiei. Sunt false argumentele care sugerează că ar fi vizate drepturi prevăzute prin Amendamentul al doilea al Constituţiei", a declarat președintele, citat de publicaţia The Hill.

"Violenţele armate din Statele Unite sunt o epidemie şi o ruşine pe plan internaţional. Trebuie să înceteze", a subliniat Biden.

Totodată, preşedintele SUA a cerut Departamentului Justiţiei să propună reglementări pentru depistarea armelor de foc care au fost modificate artizanal şi care sunt deţinute ilegal.

De asemenea, vor fi elaborate norme pentru intensificarea controalelor privind profilul psihologic al persoanelor care vor să cumpere arme de foc.

În plus, pistoalele cu dispozitive de fixare pe braţ vor fi reclasificate, astfel încât să fie verificate mai atent de autorităţi. Preşedintele SUA a cerut Congresului să adopte rapid măsuri pentru extinderea controalelor asupra vânzărilor armelor de foc.

Liderul de la Casa Albă urmează să îl numească pe David Chipman, un activist pentru intensificarea controalelor la achiziţionarea armelor de foc, în funcţia de director al Oficiului pentru Alcool, Tutun şi Arme de Foc.

Amintim, mai multe incidente armate, soldate cu numeroase victime, au avut loc recent în statele California, Colorado și Georgia.

Sursa foto: Max Kleinen / Unsplash

Alte stiri din Externe

Ultima oră