Joe Biden este, oficial, al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

07 Ian 2021 | scris de I.D.
Joe Biden este, oficial, al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

Congresul Statelor Unite ale Americii a confirmat oficial victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidențiale. Joe Biden a câștigat în fața lui Donald Trump cu 306 voturi electorale față de 232.

În pofida obiecțiilor din partea republicanilor față de rezultatele alegerilor din Arizona și Pennsylvania, membrii ambelor Camere au putut să certifice rezultatul alegerilor la mai mult de 14 ore de la începerea procesului.

Congresul Statelor Unite şi-a reluat sesiunea certificării victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale în jurul orei 03:00, ora României, joi dimineața, după violențe uluitoare pentru cea mai mare democrație a lumii, provocate de susținătorii președintelui în exercițiu, Donald Trump.

Republicanul Donald Trump iese, astfel, din Casa Albă, ducând pe umeri o imensă rușine. Imaginile Capitalei Americii în haos, cu hoarde dezlănțuite la Capitoliu, vor rămâne pentru mult timp în mentalul colectiv.

Violențele fără precedent din Washington au provocat stupoare în întreaga lume. Foști președinți americani au taxat în termeni duri aceste violențe. Predecesorul lui Donald Trump, Barack Obama a scris pe Twitter că acest moment va rămâne ca „unul de uriașă dezonoare și rușine”.

Predecesorul lui Donald Trump, fostul președinte Barack Obama a scris pe Twitter: „Istoria ne va aminti pe bună dreptate de violențele de astăzi din Capitoliu, instigate de președinte în exercițiu, care a continuat să susțină minciuni despre rezultatele unor alegeri conforme cu legea, ca de un moment de uriașă dezonoare și rușine pentru națiunea noastră.

Dar ne-am păcăli singuri dacă am privi asta ca pe o surpriză”.

Și fostul preşedinte american Bill Clinton a denunţat într-un comunicat un „asalt fără precedent” împotriva instituţiilor americane, după pătrunderea în forţă, miercuri, a partizanilor lui Donald Trump la Capitoliu, potrivit CNN.

„Astăzi (miercuri), am fost confruntaţi cu un asalt fără precedent contra Capitoliului, Constituţiei şi ţării noastre”, a declarat Bill Clinton într-un comunicat

„Agresiunea a fost alimentată de mai mult de patru ani de politică otrăvită răspândind dezinformare deliberată, semănând neîncredere în sistemul nostru şi opunându-i pe americani unii altora. Fitilul a fost aprins de Donald Trump şi de cei mai fervenţi catalizatori ai săi, dintre care mulţi în Congres, pentru a răsturna situaţia, rezultatul unor alegeri pe care le-a pierdut”, a mai spus fostul preşedinte democrat.

El a continuat spunând că transferul paşnic al puterii trebuie finalizat.

Fostul președinte american George Bush a reacționat la asaltul asupra Capitoliului.

Astfel sunt contestate rezultatele alegerilor într-o republică bananieră – nu în republica noastră democratică. Sunt stupefiat de comportamentul nesăbuit al unora dintre liderii politici după alegeri și de lipsa de respect arătată față de instituțiile noastre, tradițiile noastre și forțele de ordine. Țara noastră este mai importantă decât politica momentului, a transmis George Bush într-un comunicat.

Donald Trump a anunțat că va fi asigurat un „transfer de mandat pașnic” în 20 ianuarie către succesorul său, după ce Congresul SUA a confirmat victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.

Într-o declarație publicată imediat după decizia Congresului, Trump a spus că aceasta reprezintă „sfârșitul celui mai bun prim mandat din istoria prezidențială” a SUA, relatează CNN.

”Chiar dacă sunt absolut în dezacord cu rezultatul alegerilor, şi faptele îmi confirmă acest lucru, va exista o tranziţie ordonată la 20 ianuarie”, a menţionat Trump într-o postare făcută pe Twitter de către purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Dan Scavino.
 

 

Declaraţia a fost făcută prin intermediul lui Dan Scavino întrucât contul @realDonaldTrump a fost blocat de Twitter, care a ameninţat cu suspendarea permanentă, în urma invadării Capitoliului de către sute de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu.
 

 

”Deşi aceasta reprezintă finalul celui mai măreţ prim mandat din istoria prezidenţială, este doar începutul luptei noastre pentru a Face America Măreaţă Din Nou!”, indică declaraţia citată.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră