În cadrul celei de-a 81-a Adunări Generale a Națiunilor Unite, președintele argentinian Javier Milei a livrat o intervenție extrem de vehementă, marcând o ruptură deschisă față de principiile tradiționale ale multilateralismului. Punctând neputința organizației în rezolvarea conflictelor globale și acuzând-o de ingerințe birocratice orwelliene, liderul de la Buenos Aires a criticat dur gestionarea pandemiei, a reafirmat pretențiile suverane asupra Insulelor Malvine și a trasat o nouă direcție geopolitică și economică pentru țara sa. Poziționând Argentina în avangarda capitalismului de liberă întreprindere și a revoluției inteligenței artificiale, Milei a transmis un mesaj ferm liderilor lumii: era resemnării s-a încheiat, scrie l'Opinion
În fața Adunării Generale a ONU, miercuri, 23 septembrie, liderul argentinian a ținut un discurs extrem de vehement împotriva instituției: o « organizație inutilă care nu servește decât la hrănirea unei caste de paraziți, fatalmente aroganți, deghizați în birocrați bine intenționați », în opinia sa.
Liderul argentinian a susținut că organizația a eșuat în a preveni conflictele și a proteja drepturile omului, tolerând regimuri autoritare și ignorând terorismul internațional.
În privința chestiunilor de suveranitate națională, Milei a subliniat că Insulele Malvine rămân o cauză sfântă pentru țara sa, denunțând inacțiunea ONU în fața exploatării unilaterale a resurselor de către Marea Britanie și respingând aplicabilitatea principiului autodeterminării în acest caz specific.
Extinzându-și atacul asupra politicilor globaliste ale organizației, șeful de stat argentinian a respins Agendele 2030 și 2045, catalogându-le drept încercări de control social de tip orwellian. El a atacat dur gestionarea pandemiei de COVID-19 de către organismele internaționale, numind măsurile de carantină forțată un experiment global de control care a costat milioane de vieți și a justificat astfel decizia Argentinei de a părăsi Organizația Mondială a Sănătății.
În schimb, Milei a propus un model bazat pe capitalismul de liberă întreprindere, pe deschiderea economică și pe o aliniere geopolitică clară cu Statele Unite și Israel. Privind spre viitor, el s-a opus ferm oricărei reglementări statale asupra inteligenței artificiale, argumentând că această tehnologie va fi un motor al productivității mondiale și afirmând ambiția Argentinei de a deveni un pol global de inovație și investiții, bazat pe resursele sale naturale și pe un cadru legal ultra-libertar.
Transcrierea completă a intervenției sale a fost publicată de postul argentinian C5N
Domnule Președinte, șefi de stat, reprezentanți ai popoarelor lumii,
Astăzi mă adresez vouă pentru a treia oară în calitate de președinte al tuturor argentinienilor. Când am preluat frâiele unei țări în ruine, aflată în pragul celei mai grave crize din istoria sa, un lucru a fost clar pentru noi încă de la început: problemele noastre trebuiau înfruntate cu o sinceritate totală. A ne minți singuri pentru a ne simți mai bine nu ne-ar fi dus nicăieri. Este întotdeauna preferabil să spui un adevăr incomod decât o minciună confortabilă.
De aceea, credeți-mă, știu despre ce vorbesc atunci când, într-un spirit constructiv, indic problemele cu care se confruntă această organizație, care pretinde să orienteze și să arbitreze între state.
În acest sens, vreau astăzi să vă vorbesc despre trei chestiuni. În primul rând, despre ce ar fi trebuit să facă această organizație și nu a făcut. În al doilea rând, despre ce nu ar fi trebuit să facă și totuși a făcut. Și în al treilea rând, despre poziția sa în fața apariției inteligenței artificiale.
« Cei care ar fi trebuit să garanteze securitatea colectivă au eșuat »
Acum 78 de ani, această instituție declara că toți oamenii se nasc liberi și egali în demnitate și în drepturi. Cuvinte nobile, al căror spirit îl împărtășesc pe deplin. Și în acest scop, ea se angaja să facă respectat dreptul internațional, să apere suveranitatea națiunilor și să ofere un forum unde conflictele să fie rezolvate prin cooperare, în loc să fie tranșate instantaneu prin arme. Acesta a fost scopul originar, contractul pe care l-am semnat cu toții. Dar astăzi, din păcate, este timpul să recunoaștem că acest pact sfânt a fost, în fapt, rupt.
Adică a devenit o organizație inutilă care nu servește decât la hrănirea unei caste de paraziți, fatalmente aroganți, deghizați în birocrați bine intenționați. Acestora le amintesc ce spunea Mises: « Oamenii de bine nu se gândesc să controleze viața semenilor lor. » Cei care ar fi trebuit să garanteze securitatea colectivă și drepturile omului au eșuat în misiunea lor și, în locul acesteia, au permis haosul, violența și terorismul internațional. Cei care pretind că apără drepturile omului au acoperit dictaturi sângeroase și regimuri care lapidează femeile pe stradă. Au votat sistematic împotriva Israelului, păstrând în același timp tăcerea în fața terorismului islamic și în fața genocidelor asupra creștinilor din Africa.
Și ca și cum acest lucru nu era de ajuns, o organizație care își propusese ca misiune apărarea suveranității teritoriale a membrilor săi a decis să închidă ochii la situația Insulelor Malvine, a Georgiei de Sud, a Insulelor Sandwich de Sud și a spațiilor maritime înconjurătoare.
Malvinele sunt pentru noi o cauză națională. O repet: Malvinele sunt pentru noi o cauză națională. Și ele constituie, de asemenea, o dovadă a distanței care poate exista între cuvintele instituțiilor internaționale și realitatea asupra căreia pretind că acționează.
Acum 50 de ani, această Adunare a adoptat Rezoluția 3149, care cere părților să se abțină de la introducerea de modificări unilaterale atâta timp cât disputa rămâne deschisă. Cincizeci de ani mai târziu, situația nu s-a schimbat, dar modificările unilaterale continuă. Astăzi, proiectul Sea Lion înaintează spre extragerea de petrol de pe platoul continental argentinian, corespunzător bazinului Malvinelor de Nord, prin intermediul unor licențe britanice pe care Argentina le respinge ca fiind ilegale și ilegitime.
« Un act ilicit »
Orice acțiune întreprinsă în acest sens fără autorizația Republicii Argentina constituie un act ilicit, atât din perspectiva dreptului internațional, în special a Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării, cât și a dreptului intern argentinian.
De aceea vreau să pun o întrebare: la ce folosește o rezoluție dacă, timp de decenii, partea adversă poate acționa în sens contrar, iar acea rezoluție rămâne intactă în arhive, dar neputincioasă în fața realității?
Nu cuvintele și nici rezoluțiile lipsesc. Ce lipsește este ca ele să aibă consecințe, deoarece o instituție care nu reușește să-și facă auzită vocea în fața faptelor își pierde ce are mai prețios: își pierde autoritatea.
În această realitate, cei care respectă regulile nu primesc nicio recompensă, în timp ce cei care le încalcă nu suferă represalii. De aceea, Malvinele nu sunt doar o chestiune între Argentina și Regatul Unit. Ele ridică, de asemenea, o semnal de alarmă privind capacitatea acestei organizații de a-și face respectate propriile rezoluții.
Argentina a luat act de această realitate și, în fața exploatării neautorizate a resurselor noastre în zona disputată, am acționat: am prezentat note de protest, am folosit instrumentele juridice disponibile, am sancționat companiile implicate precum și furnizorii acestora și am trimis Congresului o lege de apărare a suveranității naționale.
« Am ales o apărare pașnică »
Prea mult timp, guvernele argentiniene au ales o apărare pur discursivă. Noi am ales o apărare pașnică, concretă și eficientă. O repet: am ales o apărare pașnică, concretă și eficientă.
Vreau, de asemenea, să reiterez situația populației din insule. Așa cum această Adunare a stabilit în numeroase rezoluții, principiul autodeterminării nu se aplică în acest caz, deoarece este vorba despre o populație implantată de puterea ocupantă pe un teritoriu a cărui suveranitate este disputată.
Acest principiu există pentru a elibera popoarele colonizate, nu pentru a consacra situații rezultate din colonizare. Dacă Regatul Unit apără o interpretare selectivă a principiului autodeterminării privind Insulele Malvine, va trebui, de asemenea, să explice cum reconciliază acest criteriu cu dezbaterile privind autodeterminarea existente în propriul său teritoriu.
Adresăm din nou Regatului Unit apelul nostru de a relua negocierile pentru a găsi o soluție pașnică la disputa de suveranitate, așa cum cere dreptul internațional, precum și invitația noastră de a trece fără întârziere la un schimb de opinii în vederea rezolvării chestiunii privind exploatarea resurselor noastre naturale.
Iar sectorului energetic mondial vreau să-i spun ceva în plus: Vaca Muerta reprezintă o oportunitate istorică, având potențialul de a deveni unul dintre marii jucători energetici ai următoarelor decenii. Veniți. Investiți. Dezvoltați-o. Faceți-o alături de noi.
« Argentina va lua lucrurile în propriile mâini »
Dar această invitație are o limită. Nu vom rămâne indiferenți în fața celor care exploatează resurse aflate sub ocupație străină ilegală. Poziția argentiniană este fermă. Astăzi vin să vă spun că Argentina nu va sta cu brațele încrucișate așteptând ca ONU și comunitatea internațională să fie la înălțimea propriului mandat; ea va lua lucrurile în propriile mâini.
Prea mult timp, Argentina și-a administrat declinul. Am administrat sărăcia, am administrat izolarea, am administrat nesemnificativitatea. Ne-am obișnuit să discutăm despre cum să împărțim ce a mai rămas, în loc să ne întrebăm cum să reîncepem să creștem, cum să reconstruim ce am pierdut. S-a terminat.
Am pierdut deja prea mult. Nu vrem să pierdem din nou. De aceea am îmbrățișat capitalismul liberei întreprinderi. Ne deschidem economia către comerț și investiții. Avansăm în dezvoltarea resurselor noastre strategice. Am îmbrățișat revoluția tehnologică și ne reconstruim armata după decenii de abandon.
De asemenea, am făcut o alegere geopolitică: ne-am aliniat fără ambiguitate cu Occidentul. Am făcut-o cu Statele Unite și cu Israel, țări cu care împărtășim o profundă afinitate de valori și o complementaritate strategică.
« Condamnăm atacurile regimului iranian »
De aceea condamnăm atacurile regimului iranian împotriva Statului Israel. Am declarat Garda Revoluționară Islamică Iraniană drept organizație teroristă, la fel cum continuăm să căutăm dreptate pentru cele două atentate pe care le-am suferit pe solul nostru argentinian în 1992 și 1994.
Am decis să cooperăm cu lumea, dar să o facem în picioare, înțelegând că doar o națiune relevantă politic, influentă economic și respectabilă din punct de vedere militar poate fi cu adevărat stăpână pe propriul destin.
Domnule Președinte, în același mod în care v-am arătat cum ONU a eșuat în a îndeplini ceea ce trebuia să facă, vreau acum să vă explic cum a excelat în a face ceea ce nimeni nu i-a cerut și ce nu ar fi trebuit să facă niciodată.
Căci, paralel cu acest eșec, a pus în picioare un Leviatan birocratic dedicat să decidă modul în care popoarele lumii și cetățenii lor trebuie să trăiască. Aceasta constituie un amestec curios de anarhie și tiranie: neputință în fața celor care încalcă regulile cele mai elementare, cum ar fi dictaturile sângeroase și organizațiile teroriste, și un control, precum și o impunere de tip orwellian asupra democrațiilor liberale care respectă regulile.
Am văzut asta cu Agenda Noului Mileniu. Am văzut-o cu Agenda 2030, cu reglementarea economică, agendele de gen, extremismul de mediu și imigrația necontrolată. Și de fiecare dată când au eșuat, în loc să revizuiască modelul sau să-și ceară scuze, au dublat eforturile, așa cum fac deja cu Agenda 2045, care, vă prezic, va eșua.
Pandemia de Covid? Un « genocid »
Dar cel mai grav exemplu, cel care ar trebui să facă de rușine această organizație pentru totdeauna, este altul: gestionarea pandemiei. În timpul pandemiei, organisme dependente de această instituție și-au pus acțiunile mai presus de dovezile științifice și de suveranitatea națiunilor și au promovat peste tot în lume politici de izolare forțată care au distrus locuri de muncă, au ruinat educația unei întregi generații de copii și au costat viața a milioane de oameni care au murit singuri, fără îngrijiri medicale elementare.
Acolo unde unii invocă o eroare de politică sanitară, noi vedem un experiment global de control social deghizat în știință. Iar atunci când un stat, cu ochelari de cal sanitari, își privează populația de dreptul de a munci, de a se educa, de a-și lua rămas-bun de la morții săi, iar acest lucru se traduce prin milioane de morți evitabile, există un cuvânt pentru a-l desemna: genocid.
Acest lucru s-a întâmplat în multe țări, printre care și Argentina, care se lăuda că este elevul model al Organizației Mondiale a Sănătății, iar de aceea am decis să o părăsim. La aceasta se adaugă ceva mai subtil, dar la fel de dăunător: teroarea psihologică instaurată de stat.
Timp de ani de zile, cetățenilor lumii li s-a spus că trebuie să le fie frică: frică de vecinul lor, de aerul pe care îl respirau, de a ieși din casă. Această frică nu a fost un efect secundar. A fost instrumentul de guvernare ales.
Problema este că apoi urgențele trec, frica trece, generațiile trec, în timp ce instituțiile și puterile create în numele acestor pretinse urgențe rămân. Iar dacă, pentru o clipă, ne-am fi imaginat că lecția a fost învățată după atâtea eșecuri, sosirea inteligenței artificiale ne demonstrează contrariul.
Javier Milei zăbovește asupra IA
Tiparul, mașina cu aburi, electricitatea, internetul: fiecare mare revoluție tehnologică a fost însoțită de temeri privind ceea ce avea să distrugă, în special locurile de muncă. Fără îndoială, aceasta este una dintre cele mai eficiente forme de a semăna teroarea printre ființele umane, având în vedere rolul pe care îl joacă munca drept mecanism de subzistență.
Ca exemplu, să luăm revoluția industrială. În momentul apariției sale, aproximativ 800 de milioane de ființe umane trăiau în lume. Presupunând că, în conformitate cu ludiții și pesimiștii de totdeauna, precum această instituție, ocuparea forței de muncă ar fi rămas constantă în cel mai bun caz, din moment ce populația mondială a crescut astăzi de peste zece ori, atunci, conform acestor ipoteze absurde, rata șomajului în lume ar fi de 90%.
O absurditate, ceva la care unii se pare că au gândit puțin, cu excepția celor dintre noi care au pasiunea de a-l citi pe Jorge Luis Borges și cărora le place modul său de a valida o idee împingând-o până la limitele sale.
În definitiv, aceste îmbunătățiri tehnologice nu numai că nu au provocat catastrofele cu care s-a încercat să fim terorizați, dar fiecare dintre ele a extins ceea ce ființa umană era capabilă să facă.
De acum, omul a construit mașini capabile să îndeplinească sarcini care, până nu demult, păreau rezervate propriei sale inteligențe. Iar acolo unde mulți văd o amenințare, noi vedem o frontieră. Inteligența artificială, sau superinteligența, cum spune președintele Donald Trump, poate multiplica productivitatea noastră cu mai multe ordine de mărime pe care nu le înțelegem încă.
« Prudența nu înseamnă frică »
Pentru a-l relua pe Adam Smith: inteligența artificială va fi fabrica de ace a secolului XXI și mult mai mult de atât. Ea poate transforma economiile noastre, medicina, educația și chiar modul nostru de a guverna. Necesită acest lucru prudență? Da.
Dar prudența nu înseamnă frică și, mai mult, frica nu ar trebui în niciun caz să devină automat supunere. În realitate, scenariile distopice la care se face obicei referire pentru a stârni frica și a favoriza controlul statului nu au niciun sens din punct de vedere economic.
Răspunsul se află la Adam Smith: inteligența artificială, la fel ca diviziunea muncii în cazul fabricii de ace, este un accelerator al creșterii productivității. Totuși, Smith sublinia că diviziunea muncii este limitată de mărimea pieței. Prin urmare, creșterea se va extinde odată cu corolarul său de cerere reală, fără a fi nevoie să se recurgă la deficite bugetare sau la o creare monetară artificială.
Dar asta nu este tot: aceste proiecte trebuie, de asemenea, finanțate, iar acest lucru se face cu resursele ființelor umane. Este vorba despre dotările inițiale și nivelul de bogăție, care constituie omologul mărimii pieței. În plus, a produce mai mult are ca scop atingerea unui nivel de consum mai ridicat.
Cu toate acestea, satisfacția pe care o generează ea însăși crește în mod descrescător, în timp ce pierderea de satisfacție legată de abandonarea timpului liber în favoarea unei producții crescute crește în mod disproporționat. Prin urmare, punctul în care câștigul obținut datorită unei cantități mai mari de consum echivalează cu pierderea timpului liber duce sistemul într-o poziție de echilibru, fără a lăsa loc terorii distopice.
De aceea, când auzim că statul trebuie să controleze inteligența artificială, se cuvine să ne amintim ceva elementar: statul nu este o creatură abstractă, ci oameni, funcționari și birocrați. Iar a-i acorda controlul asupra inovației înseamnă a le da unora, în cel mai bun și mai naiv caz, capacitatea de a limita ceea ce alții pot crea.
« În fața incertitudinii, noi propunem determinarea »
Istoria ne oferă motive să examinăm cu atenție o asemenea putere. Timp de secole, frica de ziua de mâine a servit drept argument pentru restricționarea libertăților în prezent, cu aceeași promisiune de fiecare dată: « Dați-ne o parte din libertatea voastră și vă vom proteja împotriva acestei noi amenințări. »
Noi vom aplica un principiu diferit: în fața incertitudinii, propunem determinarea; în fața fricii, curajul; în fața declinului, ambiția; iar în fața resemnării, propunem optimismul. De aceea vă spun: în fața inteligenței artificiale, Argentina se va plasa în avangarda libertății.
Dispunem de mineralele critice, de energie, de talentul și de capacitatea de a concura la fiecare zale a acestui lanț valoric și vrem să fim cel mai competitiv loc din lume pentru a o dezvolta, cu un cadru juridic de avangardă, angajamentul de a nu reglementa preventiv, o răspundere limitată pentru companiile care operează cu agenți de IA și facilități fiscale.
Căci inteligența artificială nu este o chestiune geopolitic neutră. Este necesar ca Occidentul să fie cel care conduce dezvoltarea acestei tehnologii pentru a ne asigura că ea este conformă cu valorile noastre fundamentale libertare, cum ar fi respectul pentru viață, libertate și proprietate privată, precum și noțiunea de demnitate umană. Pe acest punct, împărtășim pe deplin viziunea președintelui Trump.
Milei și aliatul său Trump
Domnule Președinte,
Trăim unul dintre acele momente stranii ale istoriei când o lume începe să dispară înainte ca următoarea să se fi terminat de născut. Sunt momente periculoase, dar sunt și momente extraordinare deoarece, în timpul lungilor perioade de stabilitate, națiunile administrează lumea pe care au moștenit-o; în perioadele de transformare, unele au posibilitatea de a construi lumea ce va veni.
Argentina vrea să fie una dintre ele. Vom continua să participăm la forumurile multilaterale, de bună-credință, pentru că există probleme care necesită o muncă comună. Dar nu confundăm cooperarea cu subordonarea. Credem în alianțe și, mai presus de toate, credem în națiuni.
Argentina vorbește despre asta cu experiența cuiva care își cunoaște propriile greșeli. Cunoaștem costul izolării, cunoaștem costul distrugerii unei monede, cunoaștem costul transformării statului într-un obstacol permanent în calea inițiativei umane.
Timp de un secol, am încercat aproape toate modalitățile de a ne împiedica propria măreție și am supraviețuit — nu teferi, dar am supraviețuit. Și poate de aceea astăzi înțelegem ceva ce alte națiuni pot uita: declinul nu este un destin, ci rezultatul unor decizii repetate.
Iar dacă această direcție poate fi aleasă, ea poate fi de asemenea schimbată. Este ceea ce Argentina încearcă să facă. Avem energia de care lumea va avea nevoie. Avem produse alimentare, avem minerale critice, avem talent uman, avem Atlanticul de Sud și suntem o poartă naturală către Antarctica. Și avem ceva ce ne-a lipsit prea mult timp: voința de a transforma posibilitățile noastre în putere națională.
« Destinul nostru să fie decis de argentinieni »
Vrem o Argentină prosperă, influentă și puternică. Nu pentru a-i supune pe alții, ci pentru a fi liberi. Nu pentru a-i cuceri pe alții, ci pentru ca destinul nostru să fie decis de argentinieni.
De aceea, bărbaților și femeilor libere din lume, oamenilor de știință, antreprenorilor, creatorilor, celor care au visat la o țară unde să reînceapă o viață nouă, le spun: priviți spre Sud.
Veți găsi acolo o țară imensă, făcută din câmpuri fertile, petrol, minerale și talent uman. O țară care a primit milioane de oameni care au traversat oceanele cu speranța că copiii lor vor trăi mai bine decât ei și care au construit una dintre cele mai prospere națiuni ale planetei.
Avem responsabilitatea de a fi la înălțimea acestui lucru. Nu știm exact cum va arăta lumea care se naște, dar știm ce fel de națiune vrem să fim când va sosi. O națiune liberă. O națiune prosperă. O națiune suverană. O națiune capabilă să-i apere pe ai săi și deschisă către lume. O națiune care nu se teme să rostească din nou cuvântul care, prea mult timp, părea interzis: măreția.
Nicio națiune nu are garantat un loc în Istorie. El se construiește generație după generație, prin muncă, prin libertate și prin voința unui popor care refuză să accepte că cele mai bune zile ale sale au rămas în urmă. Credem că Argentina mai are o mare istorie înainte. Și am decis să mergem să o căutăm. Dumnezeu să binecuvânteze toate popoarele lumii. Dumnezeu să binecuvânteze Republica Argentina. Să ne însoțească forțele cerului și trăiască libertatea, la naiba!
