Trei români, implicați în dosarul crimelor în serie din Cipru. Detalii haluncinante din anchetă ies la iveală

26 Apr 2019 | scris de M.C.
Trei români, implicați în dosarul crimelor în serie din Cipru. Detalii haluncinante din anchetă ies la iveală Galerie foto (14)

O serie de crime, bănuite a fi fost comise de primul criminal în serie din istoria țării, sunt acum în atenția ciprioților, și nu numai. Presa din întreaga lume relatează despre cele șapte crime mărturisite de un fost ofițer de armată cipriot, printre victime numărându-se și două românce, mamă și fiică.

Dosarul este în evoluție, multe dintre cadavrele femeilor pe care fostul ofițer a mărturisit că le-ar fi ucis nefiind încă descoperite. Nici cadavrul femeii din România și nici cel al fiicei sale nu au fost deocamdată găsite, iar în cazul altora sunt în plină desfășurare operațiuni de idenfiticare cu teste ADN.

Victimele din România sunt  Livia Florentina Bunea, de 36 de ani, și fiica ei de 8 ani, Elena Natalia.

Potrivit cyprustimes.com, lista celor șapte persoane - printre care două românce - care se presupune că sunt victimele fostului ofițer de armată este următoarea:

Marry Rose Tiburcio, din Filipine, al cărei cadavru a fost găsit în mina Mitsero. Corpul neînsuflețit a fost identificat oficial ca urmare a efectuării unor teste ADN.

Fiica sa, Sierra, în vârstă de șase ani, dată dispărută împreună cu mama ei, în mai 2008. Suspectul a declarat că fetița a decedat, și că i-a aruncat cadavrul în lacul Xyliatou. În cursul audierilor de la tribunalul din Nicosia, joi dimineață, poliția a calificat fetița drept victima unei crime.

Arian Palanas Lozano, din Filipine. Cadavrul unei femei, care se presupune că ar fi Arian, a fost găsit în mina abandonată, dar identificarea oficială încă nu a fost făcută, fiind așteptate rezultatele testului ADN. Arian a fost dată dispărută în iulie 2018.

Maricar Vandez, din Filipine, care ar fi fost asasinată de suspect, și al cărei cadavru nu a fost găsit încă. Ea a fost dată dispărută în decembrie 2017.

O femeie încă neidentificată, al cărei cadavru a fost descoperit joi pe un poligon de trageri, la Orounda.

Livia Florentina Bunea, de 36 de ani, și fiica ei de 8 ani, Elena Natalia. O persoană care le cunoștea a declarat la televiziunea de stat că la acea vreme prietenii lor au devenit îngrijorați că nu le puteau contacta, așa că au pătruns în apartamentul lor, în care au găsit dezordine și vase nespălate. Hainele celor două se aflau în dulapurile din casă.

MAI MULTE DESPRE ROMÂNCELE UCISE, AICI.

UPDATE 27 APRILIE

Potrivit jurnaliştilor ciprioţi, care citează surse din anchetă, criminalul Nikos Metaxas le-a omorât pe cele două, le-a tranşat şi băgat în valize, pe care le-a aruncat mai apoi într-un vechi puţ inundat al unei mine de cupru.

Balta este denumită „lacul roşu" de localnici, de la culoarea roşie dată de concentraţia de cupru, iar apa ar fi acidă, astfel că ucigaşul spera ca trupurile celor două românce să fie descompuse complet.

Livia Bunea era plecată din România de un deceniu. S-a stabilit în Cipru împreună cu soțul ei, român. Fetița, Elena Natalia, a fost născută în Cipru, iar la scurt timp cei doi au divorțat, scrie b1tv.ro.

Livia a rămas, însă, în Cipru cu tot cu fetiţă. Şi se pare că din cauza singurătăţii cele două au devenit victimele călăului supranumit Orestes. Bărbatul ar fi abordat-o pe Livia pe un site de matrimoniale de pe internet şi aşa a ajuns în apropierea ei.

Mama fetei a încercat din răsputeri să dea de fiica ei. După dispariția din septembrie 2016, a făcut plângeri la Poliția Buzău, la Ambasadă, la poliția din Cipru, însă nimeni nu a avut un răspuns pentru ea.

 

Inițial, printre suspecții în acest dosar s-a aflat și un român în vârstă de 33 de ani, dar acesta a fost eliberat din arest joi.

Evenimentele s-au precipitat vineri, după ce au fost aduși la audieri doi suspecți, la Palatul de Justiție din Nicosia, unde ambii au fost trimiși în arest preventiv pentru crimă cu premeditare, răpire, reținere ilegală și obstrucționarea justiției.

Poliția l-a eliberat pe român și a retras posibilele acuzații la adresa sa, după ce îl bănuise de implicare în crime, pentru că fusese iubitul uneia dintre femeile ucise. El a trăiat cu Marry Rose Tiburcio, femeia al cărei cadavru a fost găsit înre-o mină abandonată de lângă Nicosia.

Românul și Marry Rose aveau împreună o fetiță de șase ani, Sierra Graze Seucaliuc, al cărei cadavru este acum căutat de criminaliști în aceeași zonă. Cele două a fost date dispărute la 5 mai 2018.

Românul se despărțise de Marry Rose. El le-ar fi spus polițiștilor că mama și fiica ar fi părăsit Cipru.

Potrivit cyprus-mail.com, ancheta care a continuat după descoperirea cadavrului femeii au scos la iveală faptul că pașaportul fetiței date dispărute se afla la tatăl acesteia, iar pașaportul femeii se afla la reședința acesteia din Larnaca.

Poliția a declarat că la domiciliul tatălui a fost găsită o sfoară care semăna cu cea utilizată pentru legarea femeii ucise.

Totuși, poliția a renunțat la acuzațiile aduse românului, scrie knewskathimerini.com. Acestuia i s-a cerut să coopereze cu poliția. El a negat cu vehemență orice implicare în acest dosar, încă de la început.

Ceilalți doi suspecți locali, descriși drept cetățeni ciprioți greci, care ambii serviseră în Garda națională, au rămas în detenție, deși pentru unul dintre ei, în vârstă de 30 de ani, nu existau suspiciuni rezonabile privind implicarea în aceste crime.

Cei doi au fost reținuți inițial ca urmare a unei anchete informatice judiciare realizate de o unitate de cybercriminalitate.

Suspectul în vârstă de 35 de ani (cel bănuit acum a fi primul criminal în serie din istoria Ciprului) ar fi fost ultima persoană care le-ar fi văzut pe Marry Rose și pe fiica ei în viață, la 4 mai 2018.

Bărbatul abia se întorsese dintr-o călătorie în străinătate. El a legat o prietenie online cu Marry Rose, utilizând profilul celui de-al doilea suspect, în vârstă de 30 de ani.

În cursul audierilor, tribunalul a aflat că suspectul în vârstă de 35 de ani a mințit în cursul audierilor din timpul săptămânii, când era considerat doar persoană de interes pentru dosar, și nu suspect.

Mai precis, bărbatul ar fi mințit când i s-au pus întrebări referitoare la laptopul său și activitățile sale online. El și-a șters contul de Facebook care era creat cu adresa sa personală de mail, la 14 aprilie, duminică seara, după ce s-a aflat că la mina abandonată de la Mitseros a fost descoperit cadavrul unei femei.

Principalul suspect a încercat să înghită o cartelă SIM în timp ce poliția a pătruns la domiciliul său cu un mandat de percheziție, joi. Dar polițiștii au reușit să o recupereze.

Cadavrul lui Marry Rose a fost identificat de prietena filipineză a femeii, care locuiește în Cipru, și care a identificat cerceii, dar și niște date detantare specifice acesteia.

Prietena filipineză, care locuia în același apartament cu victima și fiica acesteia, este și persoana care a raportat la poliție dispariția lui Marry Rose și a fiicei sale Sierra, la 5 mai 2018. 

La momentul respectiv, ea și-a exprimat rezerva în legătură cu intenția lui Marry Rose de a-și lua cu ea fiica și de a-l vizita pe bărbatul care acum este suspect de a fi criminal în serie. Marry Rose intenționa să-și petreacă noaptea în apartaentul acestuia, și i-ar fi spus prietenei filipineze că bărbatul a insistat ca ea să vină împreună cu fetița, căci și el ar fi avut doi copii.

Poliția este acum aspru criticată pentru faptul că nu a făcut suficiente diligențe, ca urmare a depunerii plângerii privind dispariția celor două, acum un an. Cyber-criminaliștii sunt incriminați pentru inactivitate, după dispariție, nici Marry Rose, nici fiica sa, dar nici persoana cu profilul pe rețeaua de socializare (site de dating online) care se folosea de acesta pentru a contacta femei nu au fost găsite.

Mai mult, nu a fost declanșată nici alertă națională privind dispariția fetiței.

Totuși, informații despre dispariția fetiței au fost publicate pe site-ul Interpol, fetița figurând cu naționalitate română. Data postării anunțului nu este clară, postarea părând recentă.

Suspectul, fost ofițer de armată, în vârstă de 35 de ani, identificat pe rețelele de socializare drept ”Orestis” sau ”Nikos Metaxas”, susține că nu ar fi ucis-o pe Sierra, ci că aceasta a murit, înecată cu propria vomă.

Site-ul neokosmos.com scrie, vineri dimineață, că există bănuiala că suspectul de crimele în serie ar fi ucis cel puțin 30 de femei și doi copii. Poliția a descoperit că a avut nenumărate contacte online cu femei din alte țări, pe același site pe care le-a contactat și pe victimele sale.

Consiliul intercultural din Limassol a cerut acum redeschiderea unor dosare privind cazuri de femei de altă naționalitate date dispărute în Cipru, despre care autoritățile bănuiseră că ar fi părăsit țara și a căror dispariție nu a fost elucidată.

UPDATE

Presa cipriotă l-a identificat pe tatăl fetiței date dispărute și al cărei cadavru este acum căutat în zona în care cadavrul mamei acesteia a fost găsit. Este vorba despre Adrian Ovidiu Seucaliuc.

Acesta a dat o declarație la un post local de televiziune din Cipru, afirmând că încă mai speră ca fiica sa să fie în viață.

Tatăl Sierrei Graze Seucaliuc nu crede că fetița a fost ucisă de criminalul în serie care a îngrozit Ciprul și care figura pe rețelele de socializare ca ”Orestis”. El crede că fiica sa este în viață și că în curând va fi găsită și se va întoarce acasă. El a afirmat, totodată, că nu l-a cunoscut pe suspectul ”Orestis”.

”Nu cer nimic altceva, vreau doar ca fiica mea să fie în viață. Nu cred că o persoană cu inimă poate face așa ceva, poate ucide un copil nevinovat, o femeie, mă rog doar să fie în viață”, a declarat Adrian Seucaliuc pentru postul de televiziune din Cipru.

 

UPDATE

Circa 3.000 de persoane și-au exprimat interesul, pe rețelele de socializare, pentru a participa vineri la ora 18:00 la o demonstrație în fața palatului prezidențial, pentru a cere dreptate pentru femeile care au fost date dispărute, nu au fost căutate de nimeni, și acum se adeverește că au fost ucise.

Până acum au fost găsite cadavrele a trei dintre cele șapte victime mărturisite de presupusul asasin în serie, Nikos Metaxas.

Aproximativ 3.000 de persoane și-au exprimat interesul pe Facebook pentru această demonstrație la care organizatorii intenționează să dea citire numelor femeilor date dispărute și ucise, pentru ca ulterior participanții să țină un minut de reculegere, scrie cyprus-mail.com.

Președintele Nicos Anastasiades a făcut un apel la calm, dată fiind indignarea în creștere față de presupuse incapacitate a poliției de a ancheta corect dispariția femeilor. În caz contrar, Metaxas ar fi putut fi arestat mai rapid și poate alte crime ar fi putut fi evitate, susțin organizatorii demonstrației.

Anastasiades a declarat că a fost șocat de crimele comise cu sânge rece și a făcut apel la calm, până la clarificarea faptelor, în urma anchetei poliției.

 

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră