Incertitudini despre traiectoria unui asteroid

02 Mar 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Incertitudini despre traiectoria unui asteroid

Conform ultimelor observații realizate de NASA, asteroidul 2013 TX68 se va apropia până la aproximativ 5 milioane de kilometri de Terra la 8 martie, însă SPACE.com publică informația conform căreia nu este încă exclus ca acest asteroid să treacă mult mai aproape, la distanța de aproximativ 24.000 de kilometri, adică prin interiorul inelului de sateliți geostaționari ai planetei.

De asemenea, inițial oamenii de știință au fost de părere că trecerea prin apropierea relativă a planetei noastre va avea loc sâmbătă, 5 martie.

În pofida acestor incertitudini, astronomii dau asigurări că nu există riscuri pentru pământeni: asteroidul 2013 TX68 nu are cum să lovească Planeta Albastră nici acum, nici la viitoarele sale treceri din acest secol.

"Nu există niciun fel de preocupare cu privire la acest asteroid, cu excepția cazului în care doriți neapărat să-l vedeți la telescop", conform lui Paul Chodas, managerul Centrului NASA pentru Studiul Obiectelor din Apropierea Pământului, din cadrul Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

Chiar dacă ar lovi Pământul, pagubele nu ar fi extraordinar de mari, dar ar fi de luat în seamă. Majoritatea oamenilor de știință sunt de părere că un asteroid ar trebui să aibă cel puțin 1 kilometru în diametru pentru ca un eventual impact cu Terra să producă pagube la scară planetară.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră