În mai puțin de șapte ani, indienii vor fi mai mulți decât chinezii

30 Iul 2015
În mai puțin de șapte ani, indienii vor fi mai mulți decât chinezii
Chiar înainte de 2022, populația Indiei o va depăși pe cea a Chinei! Și asta mult mai devreme devreme decât se prevăzuse, scrie lemonde.fr.

Potrivit unui nou raport al Națiunilor Unite, ”Perspectivele populației mondiale: noi date, 2015”, publicat la 29 iulie, China și India, care sunt acum la egalitate, cu respectiv 1,38 miliarde și 1,31 miliarde de locuitori (adică 19% și 18% din populația mondială) vor avea 1,4 miliarde de persoane ambele, înainte de 2022.

Dar, odată trecută bariera, populația chineză se va stabiliza până în 2030, pentru ca apoi să scadă ușor și să ajungă la 1 miliard la sfârșitul secolului, în timp ce populația indiană va continua să crească, trecând la 1,5 miliarde în 2030, la 1,7 miliarde ân 2050 și la 1,65 miliarde ân 2100.

La sfârșitul secolului, populația planetară va atinge pragul de 11 miliarde. Ea va ajunge la 11,2 miliarde de indivizi, cu 300 de milioane în plus față de cât prevedeau demografii ONU în 2012. (M.C)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră