În Franța, canicula din luna iunie a provocat 580 de decese

29 Iul 2017 | scris de Magda Marincovici
În Franța, canicula din luna iunie a provocat 580 de decese

 Valul de căldură, care a afectat Franța în luna iunie, a provocat 580 de decese în plus, potrivit estimării publicate vineri de Ministerul Sănătății, transmite BFMTV.

În perioada caniculei ”precoce”, pe arii geografie întinse, între 17 și 25 iunie, Agenția pentru sănătate publică din Franța a înregistrat o creștere cu 6% a indicelui de mortalitate, care a afectat mai mult persoanele din categoria de vârstă 16 – 64 de ani. Nu s-a înregistrat o creștere semnificativă a deceselor la persoanele cu vârste de 65 de ani, așa cum s-a observat în episoadele anterioare de caniculă. 

În Franța, canicula din 2003 (4 – 8 august) rămâne de referință, cu un bilanț estimat de 15.000 de decese. 

Valul de căldură din iunie anul acesta a mai însemnat și peste 3.000 de consultații medicale de urgență și 1.406 consultații la SOS Medicins pentru probleme legate de căldură (deshidratare, nivelul foarte scăzut al concentrației de săruri în sânge, leșin...).

Luna iunie a acestui an este clasată a doua din punctul de vedere al temperaturilor înregistrate, după cea a anului 1900, cu o temperatură medie ce a depășit normalul cu 2,5 grade C. 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră