Un homeless, erou la Manchester: Aveau nevoie de ajutor. Dacă sunt pe stradă, asta nu înseamnă că nu am suflet! (VIDEO)

24 Mai 2017
Un homeless, erou la Manchester: Aveau nevoie de ajutor. Dacă sunt pe stradă, asta nu înseamnă că nu am suflet! (VIDEO)

Locuitorii din Manchester au dat dovadă de o solidaritate extraordinară în faţa tragediei produse în oraș. Cei care locuiesc în apropierea Manchester Arena i-au cazat pe cei care au fost la concert, până când s-au liniștit şi au putut să plece către casele lor.

Momentelele de dinainte de atac. Manchester Arena răsuna de vocile a mii de copii, fericiţi că pot cânta alături de artistul lor favorit, Ariana Grande. Muzica s-a oprit, înlocuită de strigăte de durere și disperare. Un om al străzii a auzit totul şi a sărit imediat în ajutorul victimelor.

"Erau foarte mulţi copii, foarte mulţi copii plini de sânge, plângeau şi strigau. A trebuit să le scoatem cuie din braţe şi câteva de pe faţa unei fetiţe. O femeie era tăiată pe o parte, aşa că a trebuit să îi ţin picioarele ridicate şi apoi a venit un tip de pe ambulanţă şi un pompier şi au avut ei mai apoi grijă de ea. Noi doar i-am ţinut picioarele ridicate pentru că ne gândeam că va sângera până la moarte", a declarat Steve Jones, omul străzii care impresionat prin gestul său Marea Britanie.

Lumea a început să se mobilizeze pe reţelele sociale pentru a-l răsplăti pe Steve Jones pentru curajul său. Sunt numeroase mesaje prin care se caută pentru el o casă şi un loc de muncă, iar altele cer să fie decorat.

"Trebuia să îi ajut, dacă nu aş fi făcut-o, nu aş mai fi putut trăi cu mine, dacă le-aş fi întors spatele copiilor. Doar pentru că sunt om al străzii, nu înseamnă că nu am suflet, că nu sunt tot om. Aveau nevoie de ajutor. Îmi place să cred că şi pe mine m-ar ajuta cineva dacă aş avea nevoie de asta. O faci din instinct atunci când cineva are nevoie de ajutor", a mai spus Steve Jones.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră