UPDATE: Lipsă de cvorum în Parlamentul de la Chișinău. Consultări pentru nominalizarea unui nou premier

04 Ian 2016 | scris de Veronica Micu
UPDATE: Lipsă de cvorum în Parlamentul de la Chișinău. Consultări pentru nominalizarea unui nou premier

Presa de la Chișinău a scris anterior că șansele pentru ca deputații să aprobe echipa guvernamentală a lui Ion Sturza sunt destul de mici, în condițiile în care acesta nu a reușit să-și asigure cele 51 de voturi necesare pentru învestirea cabinetului său.

Dacă eșecul se repetă și după nominalizarea de către președintele Nicolae Timofti a unui nou candidat pentru postul de premier, șeful statului este obligat să decidă dizolvarea legislativului și să convoace alegeri anticipate.

******

Parlamentul Republicii Moldova se va reuni, în această după amiază, într-o sesiune specială pentru a supune la vot echipa guvernamentală a premierului desemnat la funcția de premier, Ion Sturza. Pentru învestirea Executivului sunt necesare minimum 51 de voturi.Sturza și-a prezentat duminică echipa și programul de guvernare pentru anii 2016-2018 în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Republicii.

Viitorul guvern își propune în primul rând negocierea unui acord de colaborare cu FMI fără de care Republica Moldova nu poate beneficia de sprijin extern, reformarea fiscalității, inclusiv prin reducerea poverii fiscale asupra mediului de afaceri și crearea unui impozit de lux pentru persoanele fizice cu venituri mari, precum și diversificarea căilor și surselor de aprovizionare cu gaze naturale și electricitate.

De asemenea, cabinetul Sturza își dorește o colaborare eficientă cu Direcția Națională Anticorupție din România și pe termen mediu obținerea pentru Republica Moldova a statutului de țară candidată la aderarea la UE.

Duminică, toți membrii cabinetului de miniștri au semnat o declarație, elaborată de către societatea civilă și au făcu publice și CV-urile.

Ion Sturza a fost desemnat, la 21 decembrie, de către președintele Nicolae Timofti pentru funcţia de premier. Până acum, candidatul a avut întrevederi cu deputaţii PLDM, PL şi PPEM, în timp ce fracţiunile PDM şi PSRM au refuzat să se întâlnească, declarând că nu vor susţine candidatura acestuia la funcţia de prim-ministru.

Potrivit Constituţiei, candidatul desemnat la funcţia de premier are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Acest termen expiră pe 4 ianuarie 2016.

Alte stiri din Externe

Ultima oră