UPDATE GRECIA. Peste 60% au spus NU propunerii creditorilor internaţionali. Manifestaţie de fericire la Atena (GALERIE FOTO)

05 Iul 2015
UPDATE GRECIA. Peste 60% au spus NU propunerii creditorilor internaţionali. Manifestaţie de fericire la Atena (GALERIE FOTO)
Ministerul grec de Interne a publicat primele rezultate ale referendumului convocat de premierul Alexis Tsipras pentru ca populația să pronunțe asupra propunerilor creditorilor internaționali, după numărarea a 20% din buletinele de vot 60,49% dintre alegători votând NU, împotriva acestor propuneri, în timp ce 39,5% au votat DA, transmit agențiile internaționale de presă.
Acest rezultat amplifica tensiunea dintre Grecia si creditorii internationali si reprezinta un vot de incredere pentru Guvernul condus de premierul Alexis Tsipras. 
Birourile de vot s-au inchis la ora 19.00, ora Romaniei.
Circa 10 milioane de alegători greci au votat la referendumul istoric privind planul de ajutorare a Greciei propus de instituţiile financiare internaţionale.
Birourile de vot, deschise de la ora 07:00 s-au închis la ora 19:00. 


UPDATE 19:55

La Paris, Palatul Elysee anunţă că preşedintele francez Francois Hollande urmează să se întâlnească luni seara cu cancelarul german Angela Merkel la Paris.
Cancelaria germană precizează că „întrevederea cu preşedintele francez şi dineul care va urma vor fi consacrate unei analize comune a situaţiei după referendumul elen şi continuarea strânsă cooperării franco-germane pe acest subiect”.

UPDATE 20:06

Banca Centrală a Greciei va cere Băncii Centrale Europene să ridice plafonul lichidităţilor de urgenţă pentru băncile elene, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului grec, citat de francetvinfo.fr.

UPDATE: 20:10

Negociatorul-şef al Guvernului grec a declarat că este gata să discute cu creditorii internaţionali ai ţării sale încă de duminică seara.

UPDATE 22:53

Ministrul italian de Externe, Paolo Gentiloni, a apreciat duminică, după ce grecii au respins prin referendum propunerile creditorilor internaționali, că acum este momentul potrivit pentru a se încerca găsirea unui acord cu Grecia, într-n mesaj postat pe Twitter.
El a adăugat însă că „din labirintul grecesc nu se poate ieși cu o Europă slabă și care nu are creștere” economică.
Pe de altă parte, mass-media italiene au anunțat că premierul Matteo Renzi l-a convocat pe ministrul Economiei, Pier Carlo Padon, la o întâlnire, luni dimineață, pentru a evalua posibilele repercusiuni ale votului din Grecia asupra Italiei.

UPDATE 23:10
Mii de partizani ai taberei NU - împotriva propunerilor creditorilor internaționali și măsurilor de austeritate - s-au adunat duminică seară, în centrul capitalei Greciei, Atena, pentru a-și manifesta bucuria după ce aceste propuneri au fost respinse prin referendum.
„NU, pentru o patrie liberă”, „NU, pentru viitorul copiilor noștri”, „Băncile la închisoare” — se putea citi pe câteva din pancarte, potrivit reporterilor lumii, care relatează din Piața Syntagma, adăugând că în zonă au fost instalate tarabe unde se vând steaguri grecești și fluiere. 






Alte stiri din Externe

Ultima oră