In sfârșit, Grecia și-a prezentat propunerile de ieșire din criză. Promite cam tot ce a respins prin referendum

10 Iul 2015
In sfârșit, Grecia și-a prezentat propunerile de ieșire din criză. Promite cam tot ce a respins prin referendum
Grecia a trimis, în noaptea de joi spre vineri, creditorilor săi (UE. BCE și FMI) , propunerile sale de ieșire din criză. Guvernul de la Atena promite creșterea TVA, reformarea sistemului de pensii și cel al funcțiilor publice, în schimbul obținerii unui ajutor financiar pe încă trei ani.

Potrivit Business Today, în textul intitulat ”Acțiuni prioritare și angajamente”, care are 13 pagini, Grecia își asumă obligația de a adopta aproape toate măsurile propuse de creditori la 26 iunie și pe care le-a respins atunci anunțând organizarea unui referendum. Prin noile propuneri, Guvernul grec acceptă o creștere a TVA la 23 %, față de 13% în prezent. Pentru produsele de bază, energie electrică și hoteluri, TVA rămâne la 13%, iar pentru medicamente și cărți la 6%.

Grecia mai promite suprimarea avantajelor fiscale pentru insulele grecești (adică reducerea de 30% a TVA aplicată de mai mulți ani), începând cu insulele cele mai bogate și cu cele turistice, așa cum doreau creditorii. Acest proces va începe în octombrie și se va face treptat, urmând să se încheie până la sfârșitul anului 2016.

În ceea ce privește vârsta de pensionare, ea a fost fixată la 67 de ani sau 62 de ani, cu 40 de ani de activitate, și va fi introdusă treptat până în anul 2022.

În același timp, va fi redus plafonul cheltuielilor militare cu 100 milioane de euro în 2015 și cu 200 milioane în 2016, față de reducerea de 400 milioane propusă de creditori.

În schimbul respectării acestor angajamente, Grecia dorește o soluție ”pentru reglementarea” enormei sale datorii publice, de 180% din PIB, precum și un ”pachet de 35 miliarde de euro” consacrat creșterii economice.

Alte stiri din Externe

Ultima oră