Grecia e în aer. FMI s-a retras de la negocieri. Default-ul bate la ușă

12 Iun 2015
Grecia e în aer. FMI s-a retras de la negocieri. Default-ul bate la ușă
Fondul Monetar Internațional a anunțat, joi, că echipa sa de negociatori a părăsit Bruxelles-ul, întrucât nu a reușit să înregistreze progrese în privința încheierii unui acord cu Grecia, acord care ar fi ajutat țara să evite intrarea în incapacitate de plată, transmite Bloomberg. Fondul Monetar Internaţional (FMI) susţine că negocierile în privinţa programului de bailout al Greciei au ajuns din nou într-un punct mort din cauza lipsei de progres către încheierea unui acord necesar evitării unui posibil default al Atenei şi chiar a unei ieşiri forţate din zona euro a acesteia.

”Mingea este foarte mult în terenul Greciei. Există deosebiri majore între echipa FMI și cea a Greciei în majoritatea domeniilor cheie. În ultimul timp, nu s-au înregistrat progrese în atenuarea acestor diferențe”, a afirmat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, la o întâlnire cu jurnaliștii, la Washington, potrivit L'Express.

Rice a declarat că “FMI nu va părăsi masa discuţiilor şi că va rămâne implicat”, deşi echipa sa s-a întors la Washington din Bruxelles, unde au avut loc discuţii intense în privinţa datoriilor Greciei.

Remarcile lui Rice au loc după ce discuţiile maraton de 11 ore din Bruxelles, între premierul grec Alexis Tsipras şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, au fost întrerupte fără a se ajunge la un acord necesar pentru deblocarea banilor pentru bailout-ul elen.

Pensiile, taxele şi finanţările s-au numărat printre principalele elemente ale neînţelegerilor existente în negocierile cu troika creditorilor internaţionali – Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţionali.

Guvernul grec a anunţat joi că îşi va intensifica eforturile pentru a rezolva neînţelegerile cu creditorii săi pentru a putea evita intrarea în incapacitatea de plată a datoriilor externe.

“Delegaţia greacă, după cum s-a căzut de acord, este pregătită să intensifice negocierile sale” pentru a ajunge la un acord şi va “continua să lucreze asupra aspectelor nerezolvate”, în special asupra celor legate de buget şi datorii, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Gabriel Sakellaridis.

Comisia Europeană a primit, marți, noi propuneri din partea Greciei, care vrea să ajungă la un acord cu UE, BCE și FMI pentru a primi tranșa de 7,2 miliarde de euro și a evita intrarea în incapacitate de plată.

Un oficial UE a apreciat că propunerile trimise de Atena creditorilor internaționali nu sunt suficiente pentru a se ajunge la un acord care să deblocheze fondurile pentru Grecia.

Decizia FMI de a-și retrage echipa vine pe fondul sporirii criticilor creditorilor internaționali privind atitudinea Guvernului de la Atena, care refuză în continuare solicitările reprezentanților UE, BCE și FMI, țara riscând să între în incapacitate de plată și în cele din urmă să iasă din zona euro (Grexit).

După criza economică din 2009, Grecia a primit din partea creditorilor internaţionali două programe de bailout, în 2010 şi 2012, cu o valoare totală de 240 de miliarde de euro.

Partidul antiausteritate Syriza al premierului Tsipras a câştigat alegerile în luna ianuarie pe baza unor promisiuni privind reducerea datoriei externe elene şi suspendarea măsurilor de austeritate impuse de creditorii internaţionali, începând cu 2010, în cadrul a doua programe internaţionale de bailout.

Dacă Grecia nu va primi fondurile până la sfârşitul acestei luni, atunci ar fi foarte posibil să intre în default şi chiar să fie scoasă cu forţa din zona euro.


 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră