În plină criză, grecii dau iama în produse marca Apple. MOTIVUL este unul foarte serios

08 Iul 2015
În plină criză, grecii dau iama în produse marca Apple. MOTIVUL este unul foarte serios
Nu este o reclamă mascată, ci una dintre fațetele crizei din Grecia. Unii dintre greci nu ezită să cheltuiască toate economiile pe care le mai au pentru a-și cumpăra cât mai multe produse marca Apple. Ironia sorții, ei păstrează astfel un oarecare control asupra acestor economii.

Explicația analiștilor economici este simplă. Chiar dacă aceste produse ale mărcii americane sunt în general foarte scumpe, ele se devalorizează foarte puțin în timp. Din acest motiv, numeroase persoane ”investesc” într-un iPhone, în speranța de a-l revinde cu un preț încă foarte mare și după un an, scrie Le Soir din Belgia.

Aflată în plin haos, Grecia le interzice acum cetățenilor săi să retragă mai mult de 60 de euro pe zi din bănci. O limită care vizează evitarea retragerii masive a economiilor grecilor din bănci.

Agasați de constrângerile Guvernului, unii greci nu ezită să cheltuiască fără număr, în speranța că astfel economiile lor nu se vor duce pe apa Sâmbetei. Așa că se orientează spre produsele electronice care îți păstrează valoarea în timp. Iar cele care sunt cel mai bine cotate la acest capitol sunt produsele Apple, mai ales Mac-ul de la compania americană.

Totul despre situația din Grecia, la mariustuca.ro, aici. Mai multe despre lume și noi, la rubrica Externe!



 


 

Alte stiri din Externe

Ultima oră