Daniel Siad, un recrutor de modele în vârstă de 69 de ani, a fost găsit fără viață în apropiere de Paris, în timp ce autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului. Numele său apare de peste 2.000 de ori în dosarele anchetatorilor americani, fiind suspectat că racola tinere pentru magnatul american și fiind, la rândul său, acuzat de viol și agresiuni sexuale de mai multe femei, scrie BFMTV
Un agent de modele suedez, Daniel Siad, a fost găsit mort la domiciliul său, s-a aflat miercuri, 22 iulie. El era suspectat, în special, că a întreținut legături strânse cu Jeffrey Epstein, ducând tinere către pedo-criminalul american.
În centru celebrelor dosare Epstein, făcute publice de Departamentul de Justiție al SUA, numele său apare mai exact de 2.090 de ori. Conform informațiilor BFMTV, recrutorul de modele Daniel Siad, bănuit că ar fi fost un racolator pentru Jeffrey Epstein, a fost găsit mort în locuința sa din Colombes (Hauts-de-Seine), luni, 20 iulie.
În prezent, cauzele decesului său nu sunt cunoscute. Autoritățile au deschis o anchetă.
O legătură strânsă cu Epstein
Bărbatul în vârstă de 69 de ani, de naționalitate suedeză, s-a făcut remarcat în lumea modei ca vânător de talente (scout) pentru modele, înainte de a fi legat direct de Jeffrey Epstein — filantrop, traficant sexual și violator în serie, care s-a sinucis în celula sa de închisoare în 2019.
Născut în Algeria, Daniel Siad ar fi activat ca racolator în Franța pentru american. În 2022, o femeie din Franța a povestit direct poliției cum a căzut în capcana lui Jeffrey Epstein după ce a fost pusă în legătură cu acesta prin intermediul bărbatului de origine kabilă. Într-un interviu acordat pentru BFMTV în mai 2026, el a admis că îl cunoștea pe pedocriminal și că îi făcea cunoștință cu tinere, dar s-a prezentat drept director de casting pentru Victoria's Secret.
Daniel Siad povestea atunci că mersese de mai multe ori pe Avenue Foch, la adresa din Paris a lui Jeffrey Epstein, pentru ședințe de lucru care durau „între 10 și 15 minute, era un om grăbit”.
„De fiecare dată îi prezentam modele și plecam înapoi cu ele. Nu aveam cu el decât relații profesionale. Nu îi cunoșteam viața privată”, insista el.
Activitățile sale pentru Epstein s-ar fi desfășurat de la sfârșitul anilor 2000 până în 2017, realizând numeroase acțiuni de prospectare în țări precum Polonia, Republica Cehă, Africa de Sud, Maroc, Cuba, dar și în Franța.
Acuzat de viol și violențe sexuale de cinci femei
În paralel, el era acuzat de viol și violențe sexuale de cinci femei care au depus plângere. Printre ele, Ebba Karlsson, un model suedez, susține că a fost violată la Cannes în 1990.
„Mi-a spus că aș putea face o carieră ca top-model. Când am ajuns, casa era închisă, a vrut să se apropie... A continuat din ce în ce mai mult și m-a violat în acea căsuță de la piscină. M-a amenințat cu moartea, eram îngrozită”, a mărturisit suedeza pe 11 februarie la BFMTV.
„Nu am violat pe nimeni în viața mea”, se apăra la rândul său Daniel Siad.
În timpul interviului acordat pentru BFMTV, Daniel Siad se declara la dispoziția justiției. În perfectă stare de sănătate la acea vreme, el acordase un interviu de o oră și jumătate în care își susținea nevinovăția cu privire la toate faptele de care era acuzat. Daniel Siad nu a fost audiat niciodată de justiție.



