Franța: O deputată susține că dorința de a avea copii și cuplul heterosexual țin de „extrema dreaptă” și propune „parteneriate civile bazate pe prietenie”

26 Aug 2026
Franța: O deputată susține că dorința de a avea copii și cuplul heterosexual țin de „extrema dreaptă” și propune „parteneriate civile bazate pe prietenie”

Deputata de extremă stângă Clémence Guetté a sugerat că dorința de a avea copii într-un cuplu heterosexual face jocul "extremei drepte" și a acuzat apelurile la natalitate ale președintelui Emmanuel Macron ar contribui la deplasarea Franței spre "extrema dreaptă". Pentru a înlocui modelul familial clasic - pe care îl consideră învechit- deputata propune un nou model social construit în jurul prieteniei: de la crearea unui "parteneriat civil amical" care să le garanteze prietenilor drepturi sociale și obligații financiare reciproce, până la acordarea de concedii plătite în cazul decesului celui mai bun prieten sau pentru sprijinirea unei prietene după naștere. „Prietenia este o valoare flexibilă, liberă, necondiționată, [...] dar care nu este deloc recunoscută de stat sau de lege în timp ce modelul de cuplu „heterosexual”, precum și familia cu copii, sunt „promovate ca instituții de către dreapta și reacționari”, a declarat ea conform BFMTV

În cadrul lansării cărții sale, Pentru o politică a prieteniei, Deputata din opoziția de extrema  stânga (LFI)  Clémence Guetté a anunțat miercuri, 26 august, o serie de propuneri pentru consolidarea drepturilor sociale între prieteni și reevaluarea prieteniei. Printre acestea se numără crearea unui „parteneriat social” similar cu PACS-ul (parteneriatul civil din Franța) și introducerea unor noi tipuri de concedii.

Prietenia în dezbaterea publică. În timp ce cartea sa, Pentru o politică a prieteniei urmează să apară în librării joi, 27 august, deputata LFI Clémence Guetté își lansează ofensiva pentru ca acest concept să fie recunoscut prin lege. Miercuri, 26 august, ea a propus mai multe măsuri concrete pentru a oferim noi drepturi relațiilor amicale.

La postul de radio France Inter, deputata a revenit asupra propunerii sale privind un „parteneriat social”. În publicația Time France, ea descria această măsură drept o propunere ce constă în „reformarea PACS-ului prin eliminarea criteriului de coabitare și extinderea acestei solidarități către prieteni”.

Acest parteneriat ar atrage după sine și „obligații de solidaritate materială”, a precizat ea la France Inter, în special în caz de „îndatorare sau dificultăți în viață”. Documentul nu ar putea fi încheiat „decât cu o singură persoană”, a adăugat ea.

„Astăzi, cei de la putere promovează individualismul și competiția (...) Tabăra noastră trebuie să se folosească de prietenie pentru a favoriza legăturile colective. La prima vedere nu pare, dar prietenia este un subiect extrem de subversiv și întotdeauna revoluționar”, a declarat deputata într-un interviu acordat publicației Libération.

Concedii pentru doliu, după o naștere…

Printre celelalte măsuri menționate, deputata menționează o serie de propuneri privind acordarea de concedii. Clémence Guetté propune, de exemplu, introducerea unui concediu parental pentru partenerii sociali.

„Vă dau un exemplu: sunteți o femeie singură care a decis să aibă un copil neînsoțită și nu aveți pe nimeni care să vă sprijine în perioada postpartum. Ați putea alege ca un prieten sau o prietenă să vă fie alături în această perioadă dificilă”, explică ea la France Inter.

În mod similar, ea propune stabilirea unui concediu pentru doliu amical. „Dacă cel mai bun prieten al tău moare, trebuie să te întorci la muncă chiar a doua zi. În schimb, dacă moare cumnata pe care nu o vezi niciodată, ai dreptul la zile libere”, a subliniat deputata.

În prezent, un angajat își poate lua zile libere în cazul decesului membrilor familiei: copil, soț/soție, partener de PACS, concubin sau părinte (tată, mamă, socru sau soacră). „Durata concediului variază în funcție de gradul de rudenie cu persoana decedată”, precizează site-ul Service-Public.

Supraevaluarea familiei tradiționale

„Prietenia este o valoare flexibilă, liberă, necondiționată, [...] dar care nu este deloc recunoscută de stat sau de lege”, a declarat ea în preambulul interviului. „Astăzi, familia tradițională este supraevaluată”, susține ea, afirmând că modelul de cuplu „majoritar heterosexual”, precum și familia cu copii, sunt „promovate ca instituție de către dreapta și reacționari”, dar și „susținute de stat, de sistemul socio-fiscal, de ajutoarele sociale etc.”

„Mi se pare că, în prezent, modul de a face familie [...] și de a ne organiza existența s-a schimbat mult”, consideră deputata LFI.

„Lărgirea orizontului” fără „a lua nimic de la nimeni”

Ea amintește că o pătrime din familiile din Franța sunt monoparentale, menționează îndepărtarea de celula familială prin mutarea în afara departamentului natal, numărul crescând de divorțuri… Pe scurt, factori care fac ca „prietenia să devină și mai importantă”, mai ales în mediile populare, a declarat ea pentru Libération.

„Astăzi, oamenii își improvizau existența cum pot, ajungând uneori într-o stare de nesiguranță psihică sau materială. Trebuie să le oferim un cadru legal, să le normalizăm dorințele și să le acordăm drepturi”, solicită ea.

Deputata a adăugat că „nu i se ia nimic nimănui prin acordarea de noi drepturi” și dă asigurări că încearcă doar să „lărgească orizontul” pentru cei care nu sunt fericiți în modelul tradițional și să „extindă posibilitățile”.

Alte stiri din Externe

Ultima oră