Franța acuză Marea Britanie de încercare de destrămare a UE

29 Mai 2015
Franța acuză Marea Britanie de încercare de destrămare a UE
În timp ce David Cameron încearcă să-i cucerească pe liderii europeni, ministrul de Externe al Franței, Laurent Fabius, descrie intenția premierului britanic de a organiza un nou referendum privind apartenența la Uniunea Europeană drept ”riscantă și periculoasă”. Franța acuză Marea Britanie de încercare de destrămare a Uniunii Europene și sugerează că va bloca planurile Londrei de a șubrezi puterea de la Bruxelles.

Laurent Fabius a declarat, joi, că este ca și cum ”Marea Britanie s-a înscris într-un club de fotbal și nu se poate decide, în mijlocul meciului, dacă vrea să joace fotbal sau rugby”, scrie The Telegraph.

La scurt timp după ce a fost reales, Cameron a declarat că își va respecta promisiunea de a organiza referendumul privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană. "Da, vom organiza referendumul privind viitorul nostru în Uniunea Europeană", a declarat Cameron presei după o întrevedere pe care a a avut-o cu Regina Elisabeta a II-a.

Alte stiri din Externe

Ultima oră