Franţa a prelungit cu ŞASE LUNI starea de urgenţă

20 Iul 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Franţa a prelungit cu ŞASE LUNI starea de urgenţă


După şapte ore şi jumătate de dezbateri, reuniţi în Adunarea Naţională, deputaţii francezi au votat, la şase zile de la atentatul de la Nisa, soldat cu moartea a 84 de persoane, printre care şi un român, în favoarea prelungirii cu şase luni a stării de urgenţă din ţară.
O dezbatere-maraton, într-o atmosferă tensionată, dar un vot masiv în favoarea acestor măsuri extreme, scrie lexpress.fr.
Votul a avut loc în zori, cu puţin înaintea orei 05:00 dimineaţa. Un număr de 489 de deputaţi au votat pentru, 26 contra şi 4 s-au abţinut.
Textul urmează acum să treacă la Senat unde va fi dezbătut miercuri.
Guvernul a planificat inițial această prelungire, prezentată ca un "răspuns puternic" la terorism de prim-ministrul Manuel Valls, pentru o perioadă de trei luni. În cele din urmă s-a ajuns la şase luni, o opţiune avansată de o parte a dreptei, faţă de care şeful statului francez, Francois Hollande, s-a arătat deschis.
Acest regim, care facilitează perchezițiile, este în vigoare de la atacurile jihadiste din 13 noiembrie 2015 la Paris. Este pentru prima dată de la războiul din Algeria (1954-1962) când acest regim excepțional a predominat aproape opt luni și starea de urgență durează atât de mult în Franța, notează France Presse.
Calificat drept "fatalist" de criticii săi, premierul socialist Manuel Valls a avertizat că Franța s-ar putea aștepta la "alte atacuri" și "la alți oameni nevinovați uciși", într-un discurs marți seară în fața deputaților.
Adunarea Naţională a votat posibilitatea efectuării de percheziţii ale bagajelor şi vehiculelor, fără mandat, sub incidenţa acestei stări de urgenţă. Proiectul de lege reintroduce percheziţiile administrative suspendate în mai şi prevede reţinerea şi exploatarea de date informatice şi de telefoane mobile.

Alte stiri din Externe

Ultima oră