Starea de urgenţă va fi prelungită în Franţa. Ce măsuri iau autorităţile

15 Iul 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Starea de urgenţă va fi prelungită în Franţa. Ce măsuri iau autorităţile

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a rostit, în cursul nopţii de joi spre vineri, o scurtă alocuţiune, cu ocazia tragediei de la Nisa.
În alocuţiunea de la Elysee, Hollande a anunţat că Franţa va prelungi starea de urgenţă şi va face apel la rezervişti, care vor putea fi desfăşuraţi în toate locurile în care va fi nevoie de ei.
Preşedintele a anunţat că vrea să prelungească starea de urgenţă cu trei luni şi că un proiect de lege în acest sens va fi supus aprobării într-o săptămână, în Parlament.
Un număr de 10.000 de militari vor fi mobilizaţi, potrivit preşedintelui, care s-a consultat cu premierul şi miniştrii Apărării şi de Interne, scrie lexpress.fr.
Hollande a anunţat că va merge vineri la Nisa, după întrevederea cu premierul Manuel Valls.

Sunt cel puţin 80 de morţi şi zeci de răniţi, anunţă iTele, cu referire la măcelul petrecut în superbul oraş din Alpes-Maritimes, Nisa, exact de Ziua Franţei.
Un camion a intrat în mulţime, pe Promenade des Anglais, iar un nou bilanţ al Parchetului vorbea despre 77 de morţi, precizând că şoferul camionului a fost împuşcat.
Prefectura din Alpes-Maritimes le-a cerut locuitorilor să rămână în casele lor, scrie francetvinfo.fr. 

„Franţa plânge, este îndurerată, dar este puternică şi va fi întotdeauna mai puternică decât fanaticii care vor astăzi să o lovească”, a spus preşedintele francez.

Alte stiri din Externe

Ultima oră