Fostul cancelar german Helmut Schmidt a încetat din viață

10 Noi 2015
Fostul cancelar german Helmut Schmidt a încetat din viață
Figură marcantă a anilor 70, fostul cancelar german Helmut Schmidt a încetat din viață marți, la vârsta de 96 de ani. Fostul cancelar social-democrat a decedat la Hamburg, după o lungă suferință.

De-a lungul anilor devenise un înțelept al politicii germane, în ciuda bilanțului mai degrabă modest al mandatului său, între 1974 și 1982. El a fost cancelar într-o perioadă neagră din istoria țării, marcată de prima criză a petrolului, Războiul Rece și terorismul Fracțiunii Armata Roșie (RAF).

N-a respectat niciodată vreun regulament antifumat, imaginea sa, în spatele unei perdele de fum devenind aproape simbolică. Fuma până și în platourile televiziunilor sau la premierele teatrale, unde ”suda” țigările una după alta în primul rând, alături de soția sa Hannelore, zisă și ”Loki”, cu care a trăit alături timp de 68 de ani, scrie liberation.fr.

Helmut Schmidt era binecunoscut pentru lupta sa împotriva terorismului intern și ca unul dintre artizanii monedei unice europene.

Descris ca fiind unul dintre cei mai împătimiți fumători din Germania, Schmidt a suferit în mod repetat de probleme cardiace și era în prezent la cel de-al cincilea stimulator cardiac. El a avut probleme de sănătate și în cei opt ani de mandat.
Fostul cancelar german i-a criticat pe funcționarii și pe birocrații de la Bruxelles, care pricep prea puțin în politica externă.

”Ei au pus Ucraina în fața așa-numitei alegeri de a decide între Est și Vest”, a estimat cel care a fost cancelar al Germaniei între 1974 și 1982.

Bruxellesul ”prea intervine în politica externă, în timp ce majoritatea comisarilor săi pricep puțin”, a adăugat el. 



Alte stiri din Externe

Ultima oră