300 de fetiţe dintr-o şcoală afgană, spitalizate după ce ar fi fost gazate intenţionat

03 Sep 2015
300 de fetiţe dintr-o şcoală afgană, spitalizate după ce ar fi fost gazate intenţionat
Un gaz misterios, împrăştiat în două şcoli afgane, a băgat în spital peste 300 de fete în această săptămână, iar oficialităţile suspectează că ar fi vorba despre o acţiune deliberată, scrie edition.cnn.com. 

Joi, 115 fete dintr-o şcoală din oraşul Herat au fost spitalizate după ce s-au otrăvit prin inhalarea unui gaz, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului regional, Mohammad Rafiq Sherzai. Fetele au vârste cuprinse între 9 şi 18 ani.  Sherzai a spus că este al treilea incident de acest fel raportat săptămâna aceasta, la aceeaşi secţie de poliţie din oraş.

Luni, 140 de fete, din şcoli diferite, au fost spitalizate după ce au inhalat un gaz similar, a mai spus Sherzai. Joi, 68 de fete de la şcoala în care a avut loc incidentul de luni, s-au simţit rău.
Aseeluddin Jami, guvernatorul adjunct al provinciei Herat, a spus că el crede că incidentele au fost provocate deliberat, dar nu a precizat cine ar putea fi responsabil. 

Atacurile împotriva fetelor afgane se petrec cu o frecvenţă alarmantă, provocate uneori de militanţi care cred că acestea nu ar trebui să meargă la şcoală. În luna iulie, trei fete au fost atacate cu acid în drum spre şcoală. Atacatorii se aflau pe o motocicletă şi le-au aruncat acidul pe faţă. Două dintre ele au fost rănite grav, a declarat responsabilul pe educaţie din provincia Herat, Rahman Sarwary .

Fetele, cu vârste între 16 şi 18 ani, frecventau una dintre cele mai şcoli din zonă. Şeful unui spital local a povestit că atacatorii le-au spus fetelor, după ce le-au aruncat cu acid, că sunt pedepsite pentru că merg la şcoală. 

Citiţi mai multe ştiri din Externe!

Alte stiri din Externe

Ultima oră