Falsuri FBI, care au dus la moartea unor oameni. Acuzații înspăimântătoare pentru sistemul judiciar american

21 Apr 2015
Falsuri FBI, care au dus la moartea unor oameni. Acuzații înspăimântătoare pentru sistemul judiciar american
Departamentul Justiției din SUA şi Biroul Federal de Investigații au recunoscut că aproape toți experții unității FBI de analizare a probelor criminalistice au făcut mărturii false contra unor infractori, în procese din ultimii 30 de ani. Situația ridică dubii privind sistemul judiciar American, scrie cotidianul American The Washington Post.

Scandalul e uriaş, căci dintre cei 28 de experți ai Laboratorului FBI de analize microscopice, 26 au exagerat conformitatea probelor de păr în moduri care au favorizat procurorii în 95% dintre cele 268 de procese verificate până acum, potrivit Asociației Naționale a Avocaților de Apărare Criminalişti (NACDL), potrivit sursei citate.

Printre cazurile verificate sunt şi 32 în care inculpații au fost condamnați la moarte, iar 14 dintre ei au fost deja executați sau au murit în închisoare.

The Washington Post notează că inculpații au fost condamnați pe baza unei serii de probe, iar, dintre acestea, cele furnizate de laboratorul microscopic al FBI ocupau o mică pondere.

Însă, pe baza dezvăluirilor, condamnații şi procurorii din 47 de state americane şi din capitala federală, Washington DC, au fost înştiințați că dosarele trebuie reanalizate pentru a se stabili dacă sunt necesare apeluri în justiție. Patru inculpați au fost deja achitați.

„Utilizarea timp de trei decenii de către FBI a mostrelor microscopice de păr pentru inculparea infractorilor este un dezastru complet”, a reacționat Peter Neufeld, cofondatorul Institutului Innocence Project, participant la activitățile de verificare a dosarelor.

„Este necesară o investigație completă care să arate de ce FBI, conducerile statelor americane care foloseau expertiza laboratorului FBI şi instanțele judiciare au permis aşa ceva şi de ce aceste practici nu au fost oprite mai devreme”, a adăugat Peter Neufeld, salutând totuşi cooperarea Departamentului Justiției şi a FBI în anchete.

Într-un comunicat comun, Biroul Federal de Investigații (FBI) şi Departamentul american al Justiției au promis că vor continua să aloce resurse pentru verificări, promițând că „toți foştii inculpați vor fi înştiințați în legătură cu erorile din trecut” şi asumând angajamentul de a „face dreptate”.

„De asemenea, ne angajăm să asigurăm acuratețea viitoarelor mărturii în instanțe despre mostrele de păr analizate ca probe şi să aplicăm cu exactitate ştiința expertizei probelor criminalistice”, precizează cele două instituții.

Senatorul democrat Richard Blumenthal, fost procuror, a îndemnat FBI şi Departamentul Justiției să trimită notificări inculpaților din 2.500 de procese care au implicat mostre de păr, chiar dacă verificările nu au fost finalizate. „Aceste concluzii sunt înspăimântătoare pentru sistemul judiciar american, nu doar pentru potențialii inculpați nevinovați care au fost încarcerați pe nedrept sau chiar executați, dar şi pentru procurorii care s-au bazat pe probe fabricate şi false, în pofida intențiilor de a aplica legea cu bună-credință”, a subliniat Richard Blumenthal.

Alte stiri din Externe

Ultima oră