Explozie puternică în faţa Parlamentului de la Kiev. Ciocniri violente între poliție și manifestanți (VIDEO)

31 Aug 2015
Explozie puternică în faţa Parlamentului de la Kiev. Ciocniri violente între poliție și manifestanți (VIDEO)
O puternică explozie s-a produs în urmă cu puţin timp în faţa Parlamentului de la Kiev, relatează Sputnik International, la puțin timp după ce Rada Supremă a aprobat amendamentele președintelui ucrainean Petro Poroshenko privind descentralizarea.
 
Potrivit Ria Novosti, ciocniri violente au izbucnit între poliție și manifestanții care protestau împotriva controversatului proiect de reformă constituțională ce acordă mai multă autonomie regiunilor din estul separatist al Ucrainei  

Mai mulți protestatari aflați în fața Parlamentului Ucrainei au încercat să pătrundă în clădire, însă au fost opriți cu gaze lacrimogene de forțele de ordine.

După cum relatează postul de televiziune ucrainean 112.ua, au fost folosite petarde și fumigene, iar în urma ciocnirilor între protestatari și scutieri ar exista mai multe persoane rănite.
 

Mai multă autonomie estului separatist
 
Proiectul reformei constituționale, adoptat azi de Rada Supremă, acordă mai multă autonomie regiunilor separatiste din estul prorus al Ucrainei. 
 
O majoritate de 256 de deputați, dintr-un minim necesar de 226, au votat în favoarea acestui proiect de lege, calificat de o parte de deputați drept 'antiucrainean' și 'pro-Putin', în cadrul unei sesiuni agitate, acompaniată de proteste ale dreptei în fața parlamentului.
 
Acest proiect se află în centrul unor dezbateri aprinse în Ucraina, unde mulți întrevăd în el o tentativă de a legaliza de facto controlul rebelilor asupra unei părți a estului industrial al țării.
 
Proiectul de reformă acordă mai multe competențe consiliilor aleșilor regionali și locali, în special celor situate în zona aflată în prezent sub controlul rebelilor. Acest proiect de lege autorizează în special organizarea unei 'poliții populare'.
 
Dar contrar așteptărilor separatiștilor, acesta nu confirmă definitiv statutul de semiautonomie al teritoriilor aflate sub controlul lor. Potrivit textului, acest statut trebuie să fie determinat printr-o lege separată și numai timp de trei ani.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră