Erupție SPECTACULOASĂ pe muntele Shindake, în sudul Japoniei. Insula Kuchinoerabu a fost evacuată (VIDEO)

29 Mai 2015
Erupție SPECTACULOASĂ pe muntele Shindake, în sudul Japoniei. Insula Kuchinoerabu a fost evacuată (VIDEO)
O erupție spontană a unui vulcan aflat pe Muntele Shindake, din sudul Japoniei, a făcut ca autoritățile ridice nivelul de alertă la cel mai înalt nivel și să ceară evacuarea locuitorilor aflați pe insula Kuchinoerabu, relatează Russia Today.
 
Potrivit televiziunii japoneze NHK, nu au fost raportate pagube sau victime omenești, iar erupția nu a avut niciun impact asupra zborurilor celor două mari companii aeriene japoneze ANA și JAL. Imaginile prezentate de NHK au arătat o coloană uriașă de fum negru și cenușă ieșind din crater și înălțându-se până la 9.000 de metri.
 
Potrivit agenției meteorologice japoneze, vulcanul a erupt la ora locală 09:59 (00:59 GMT). 
 
Japonia este situată în zona "Cercului de Foc al Pacificului", cea mai întinsă și activă zona vulcanică de pe Terra, concentrând 62% din vulcanii activi ai planetei. (V.M.)

Alte stiri din Externe

Ultima oră