Egipt: Avionul prăbuşit în Sinai nu a fost doborât de terorişti

14 Dec 2015 | scris de Gabriela Antoniu
Egipt: Avionul prăbuşit în Sinai nu a fost doborât de terorişti

Cu o lună în urmă, anchetatorii egipteni anunţau că 90% sunt siguri că, în înregistrările din cutia neagră, se aude zgomotul unei bombe înainte de prăbuşirea avionului. Dacă raportul preliminar al egiptenilor contrazice primele declaraţii ale acestora, şeful anchetei dă de înţeles că pe viitor vor fi furmizate mai multe informaţii.

În timp ce anchetatorii egipteni cred că prăbuşirea avionului nu a fost provocată de un act terorist, autorităţile ruse, dar şi oficiali occidentali, au susţinut contrariul. Aceştia spun că avionul s-a prăbuşit în urma exploziei unei bombe la bord, iar o organizaţie militantă din Egipt, cu legături cu Statul Islamic, a revendicat atacul. Directorul federal al Serviciului rus de Securitate, Aleksandr Bortnikov, a declarat, după cercetarea resturilor avionului, că aparatul de zbor s-a prăbuşit din cauza exploziei unei bombe la bord.

Avionul A321, operat de compania Metrojet, care zbura către St. Petersburg cu 224 de pasageri la bord, s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh. La 6 noiembrie, Rusia a interzis toate zborurile spre Egipt.

Alte stiri din Externe

Ultima oră