DOCUMENTUL SECRET AL ISIS care anunță sfârșitul lumii

31 Iul 2015
DOCUMENTUL SECRET AL ISIS care anunță sfârșitul lumii
 Gruparea islamistă Statul Islamic pregătește sfârșitul lumii. Dacă e să ne luăm după cum document confidențial al ISIS, organizația teroristă are de gând să atace India și să provoace un fel de ”Armageddon”, de ”luptă finală”, de ”Apocalipsă” la adresa Statelor Unite, care să echivaleze cu ”sfârșitul lumii”. Iar pentru asta intenționează să se alieze cu talibanii afgani și pakistanezi. O investigație a ziarului american USA Today, preluată de American Media Institute, vorbește despre existența unui document ”secret” al ISIS, care are 32 de ani și este redactat în urdu. Presa americană a procurat o copie a dosarului prin intermediul unui cetățean pakistanez apropiat talibanilor din țara sa. În aceste pagini, ISIS detaliază strategia și intențiile sale macabre.

”Documentul avertizează că pregătirile pentru un atac în India sunt în curs și prezice că un atac va provoca o confruntare apocaliptică cu SUA”, se arată în raportul citat de 7sur7.be.

”Chiar dacă SUA vor încerca să atace cu sprijinul tuturor aliaților lor – și, fără îndoială o vor face – comunitatea musulmanilor va fi unită și va provoca bătălia finală”, se mai arată în document.

Documentul, potrivit raportului, a fost tradus în engleză de către un expert al Universității Harvard și a fost verificat de mai mulți reprezentanți ai serviciilor secrete. Nedatat, el este intitulat:”O scurtă istorie a Califatului statului islamic, Califatul potrivit Profetului”.

Potrivit lui Bruce Riedel, un fost ofițer CIA, invadarea Indiei ar spori influența Statului Islamic și ar amenința stabilitatea întregii regiuni. ”Atacarea Indiei ar fi Sfântul Graal al jihadiștilor din Asia de Sud”, apreciază acesta.

Obiectivul militar al ISIS? Crearea unui soi de armată a terorii, incluzând Al Qaida și alte mișcări islamiste din regiune.

”Cuprinde o istorie nemaivăzută a Statului Islamic, detalii ale viitoarelor planuri de bătaie care dau frisoane și îndeamnă Al Qaida să se alăture grupării, stipulând că șeful Statului Islamic trebuie recunoscut drept singur și unic lider al miliardului de musulmani din lume, într-un imperiu religios denumit Califat”, mai scrie USA Today.

Autenticitatea documentului a fost confirmată de experți americani, în special pe baza unor caracteristici unice, de limbaj utilizat de liderii ISIS, de stil de scrire și de sintaxă religioasă. (M.C)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră