Decizie revoluționară. Timpul petrecut pe drum spre serviciu ar trebui considerat timp de lucru

11 Sep 2015
Decizie revoluționară. Timpul petrecut pe drum spre serviciu ar trebui considerat timp de lucru
Mulți dintre angajați sunt nevoiți să petreacă ore pe drum, pentru a-și putea face treaba pentru care sunt plătiți de angajatorii lor. Pentru ei, Curtea Europeană de Justiție a decis că timpul petrecut pe drum, de acasă la muncă și de la birou acasă, ar trebui să fie considerat timp efectiv de muncă. Curtea consideră că acest lucru ar trebui chiar stabilit prin lege, iar timpul petrecut pe drum să îi fie scăzut din programul de lucru angajatului.

Decizia Curtii Europene de Justiție va fi aplicată în toate țările UE, dar va fi valabilă doar pentru muncitorii fără punct fix de lucru, cum sunt electricienii, instalatorii, reprezentanții de vânzări.

Munca lor presupune mai multe deplasări zilnice. Aplicarea deciziei Curții presupune ca angajatorii să regândească programul angajaților și mai presupune ca prima și ultima deplasare să fie cât mai aproape de domiciliu, scrie The Independent.

Un angajat fără punct fix de lucru ar trebui să muncească maximum 48 de ore pe săptămână, cu tot cu drumul parcurs.

Decizia CEJ vine pentru siguranța și sănătatea angajaților și are la bază un caz din Spania, al companiei Tyco, o companie de sisteme de securitate, care și-a închis birourile regionale, iar angajații au fost obligați să parcurgă distanțe lungi pentru a ajunge la muncă.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră