Decizie oficială. Casa în care s-a născut Hitler va fi demolată

18 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Decizie oficială. Casa în care s-a născut Hitler va fi demolată

Decizia trebuie transpusă într-un proiect de lege, adoptat de Parlament. Ministrul de Interne a declarat că demolarea clădirii a fost recomandată de o comisie guvernamentală. Cu o majoritate asigurată de social-democraţi şi Partidul Poporului şi o susţinere largă din partea Opoziţiei, este de aşteptat ca proiectul de lege să treacă fără probleme.

Ministrul de Interne Wolfgang Sobotka a declarat că  “e nevoie de o remodelare arhitecturală profundă pentru a preveni recunoaşterea simbolismului clădirii.” Purtătorul său de cuvânt, Karl-Heinz Grundboeck, a spus că acest lucru înseamnă că, exceptând fundaţia clădirii, nimic din ceea ce a fost casa lui Hitler nu va mai rămâne în picioare şi o nouă clădire va fi ridicată în locul său. 

Într-o declaraţie transmisă Associated Press, ministrul Sobotka a afirmat că vrea să se asigure că orice asociere cu Hitler este eliminată, adăugând că noua clădire ar putea deveni sediul unor instituţii guvernamentale sau al unor agenţii sociale.

În declaraţie se mai arată că membrii comisiei, care au recomandat demolarea casei lui Hitler, nu vor ca locul să rămână gol deoarece ar putea fi interpretat ca o încercare de a nega istoria Austriei. Anul acesta, guvernul austriac a lansat procedurile de confiscarea a clădirii în care s-a născut Hitler după ce proprietara acesteia a refuzat în mod repetat să vândă sau să accepte lucrări de renovare, ceea ce ar mai fi redus din simbolistică şi nu ar mai fi atras admiratori ai Fuhrer-ului.

Proiectul de lege prin care casa natală a lui Hitler va fi trecută în proprietatea statului ar putea ajunge în Parlament până la sfârşitul acestui an, mai spune ministrul austriac de Interne. Un proiect de lege guvernamental privind exproprierea clădirii va fi discutat marţi, conform CNN.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră