Data la care se declanşează BREXIT

20 Mar 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Data la care se declanşează BREXIT

Surse bine informate au declarat luni pentru agenţia de presă Reuters că premierul britanic, Theresa May, va adresa o scrisoare Uniunii Europene la 29 martie prin intermediul căreia va anunța oficial retragerea Marii Britanii din blocul comunitar, scrie independent.co.uk.

Londra va declanșa Brexitul la 29 martie, relatează și France Presse, care citează un purtător de cuvânt al Downing Street.

"Reprezentantul permanent al Marii Britanii la Bruxelles a informat luni dimineață Uniunea Europeană că Marea Britanie va activa articolul 50 la 29 martie", a declarat purtătorul de cuvânt într-un briefing de presă.

Potrivit independent.co.uk, premierul britanic l-a informat pe preşedintele Consiliul European, Donald Tusk, luni dimineaţă, că va invoca Articolul 50, punând astfel capăt lunilor de speculaţii pe această temă.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a declarat că ambasadorul Marii Britanii la UE, Tim Barrow, a informat verbal biroul preşedintelui Consiliului European în legătură cu intenţiile premierului Theresa May.

Această scrisoare va porni cronometrul celor doi ani de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră