Danemarca le cere tuturor turiştilor săi să părăsească Tunisia (VIDEO)

13 Iul 2015
Danemarca le cere tuturor turiştilor săi să părăsească Tunisia (VIDEO)
Danemarca a făcut apel, vineri, la toţi turiştii săi, să părăsească imediat Tunisia, din cauza riscului crescut de comitere a unui nou atentat. Solicitarea intervine la numai o zi după o recomandare similară a Marii Britanii, adresată turiştilor britanici.

„Dacă vă aflaţi în Tunisia şi nu aveţi un motiv esenţial pentru a rămâne acolo, este recomandabil să plecaţi cât se poate de repede, cerând ajutorul unei agenţii de turism sau cu primul zbor comerciale care vă este la îndemână”, precizează Ministerul Afacerilor Externe, pe site-ul său.

Ce sfaturi primesc turiştii români de la MAE


Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care se află în Tunisia sau doresc să se deplaseze în această țară cu privire la deteriorarea accentuată a situației de securitate. 

Începând din 4 iulie 2015, pe teritoriul tunisian a fost decretată starea de urgență, cu o durată inițială de 30 de zile.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate cetățenilor români să manifeste maximă prudență și vigilență inclusiv în zonele, stațiunile și obiectivele turistice, devenite ținte ale grupărilor jihadiste regionale, printre care Statul Islamic/DAESH.

Cetățenii români sunt îndrumați să evite zonele în care au loc manifestații de protest și adunări populare.

Tensiunile înregistrate în Libia în ultima perioadă, coroborate cu acțiunile demarate de Coaliția Internațională împotriva organizației teroriste așa-numită Statul Islamic / DAESH au determinat o creștere a riscurilor de securitate.

Orice deplasare în sudul saharian, în sud-estul și vestul Tunisiei, respectiv zonele de frontieră cu Libia și Algeria, este ferm descurajată, se arată în avertizarea MAE român, postată pe site-ul ministerului, mae.ro.

Citiţi şi:

ALERTĂ în Tunisia. Guvernul britanic le-a cerut cetățenilor săi să părăsească de urgență țara



Alte stiri din Externe

Ultima oră