Dalai Lama, aniversat în India. Liderul tibetan are două zile de naștere!

21 Iun 2015
Dalai Lama, aniversat în India. Liderul tibetan are două zile de naștere!
Templul din orașul indian Dharamsala a fost împodobit cu flori,  căugării cântă imnuri și folosesc instrumentele muzicale tradiționale în timpul ritualurilor sacre. Au început ceremoniile pentru a 80-a aniversare a liderului spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama.

După calendarul gregorian, Dalai Lama s-a născut pe 6 iulie, dar liderul spiritual va fi în vizită în Statele Unite, la acea dată, drept care adepții săi au ales să-l sărbătorească la 21 iunie, ziua sa de naștere potrivit calendarului lunar budist, relatează AFP, preluată de Bangkok Post.

Ceremoniile de duminică vor fi urmate de două zile de programe culturale și expoziții.Născut la 6 iulie 1935, în familia unui umil fermier dintr-un mic sat tibetan, Lhamo Dhondrup a fost recunoscut ca a 14-a încarnare a lui Dalai Lama de un grup de călugări budiști, când avea doi ani. Când China a invadat Tibetul, în octombrie 1949, tânărul Dalai Lama încă nu își încheiase studiile. Ăn 1959, el a fugit în India, deghizat ca soldat, în timp ce trupele chineze înăbușeau revolta tibetană.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră