Cutremur de 6,7 grade pe Richter în India. Bilanțul provizoriu indică cinci morți și zeci de răniți (VIDEO)

04 Ian 2016 | scris de Veronica M. Florentina
Cutremur de 6,7 grade pe Richter în India. Bilanțul provizoriu indică cinci morți și zeci de răniți (VIDEO)

Potrivit Institutului american de geofizică USGS, seismul s-a produs la aproximativ 29 kilometri vest de Imphal, capitala statului Manipur, şi a avariat clădiri, relatează BBC News.

În total 43 de persoane au fost rănite şi spitalizate.

Seismul a fost resimţit în întreaga regiune, inclusiv în ţările vecine Myanmar, Bangladesh şi Bhutan.

În Bangladesh o persoană a fost omorâtă într-o busculadă, în timp ce locuitorii unui bloc se grăbeau să iasă afară, speriaţi de cutremur, a anunţat poliţia.

La Imphal, un oraş cu o populaţie de 270.000 de oameni, locuitorii au fost treziţi din somn de cutremur şi şi-au părăsit casele în fugă, cuprinşi de panică.

Nord-estul Indiei este una dintre regiunile cele mai afectate de cutremure din lume. În aprilie, un cutremur puternic a afectat Nepalul, India, China şi Bangladeshul, soldat cu aproximativ 9.000 de morţi.

Alte stiri din Externe

Ultima oră