În doar 48 de ore, 60.000 de oameni s-au adunat în fața graniței din Ceuta, 67 de persoane și-au pierdut viața, Pedro Sánchez a trimis o scrisoare ofensivă la Bruxelles, Italia a amenințat cu suspendarea Spaniei din spațiul Schengen, iar de la Washington, Donald Trump a branduit imaginile haosului. Tineri din tot Marocul, plecați din Kénitra sau Marrakech, au luat taxiuri și autocare pentru a-și încerca norocul, filmându-și traversarea înot pe rețelele sociale. În doar câteva zile, enclava spaniolă a devenit teatrul unei crize fără precedent, din care peste 48.000 de persoane au fost împinse înapoi peste graniță din lipsă de hrană și adăpost.
În fața acestui dezastru, presa mainstream și aparatul de propagandă al guvernului spaniol încearcă să impună o narativă convenabilă pentru a-și spăla imaginea: de vină pentru noul val masiv de migranți ar fi exclusiv „dezinformarea de pe rețelele sociale”. Ni se spune, pe un ton alarmat, că zeci de mii de oameni au fost „amețiți de algoritmi” și viclenește manipulați de clipuri pe TikTok sau mesaje pe WhatsApp.
Sub acest pretext bine regizat, liderii progresiști și vocile din media aliniată pregătesc deja terenul pentru ceea ce își doresc de mult: un control și mai strict, dublat de cenzură fățișă asupra spațiului virtual.
Realitatea este însă exact invers. Criza din Ceuta nu are nicio legătură cu vreo „psihoză colectivă” provocată de internet, ci este consecința directă a unor decizii politice și judiciare dezastruoase.
O invazie favorizată de lege, nu de algoritmi
Criza din Ceuta nu este un studiu de caz despre cât de „periculoase” sunt rețelele sociale și cu atât mai puțin un motiv de a le cenzura. Este, în fapt, un studiu de caz despre cum un guvern de stânga marcat de corupție, sprijinit de o justiție acaparată ideologic, poate prăbuși securitatea și suveranitatea unei țări.
Migranții care au traversat spre Ceuta nu au fost nicio secundă victime naive ale unor dezinformări. Ei au acționat extrem de pragmatic, profitând de o decizie absurdă a statului spaniol. Curtea Supremă a stabilit fără echivoc că, din secunda în care un migrant atinge malul venind înot sau cu o ambarcațiune – adică fără a escalada o barieră fizică de pe uscat –, statul este obligat să-i deschidă un dosar individual, să-i asigure un avocat, un interpret și acces necondiționat la procedura de azil.
Această garanție procedurală le oferă celor sosiți exact ce își doresc: ani buni de procese și birocrație în care pot circula liber pe teritoriul Uniunii Europene. Iar când același guvern de la Madrid anunță în paralel regularizarea masivă a 500.000 de persoane aflate în situație ilegală, oamenii au înțeles rapid și corect ecuația: odată ce ai pus piciorul pe pământ spaniol, șansele de a rămâne definitiv și de a fi legalizat sunt uriașe. Nicio minciună, niciun algoritm – doar un calcul rațional bazat pe invitația implicită a statului.
Unde se află adevăratul „analfabetism funcțional”
Dacă vorbim despre „dezinformare” și „analfabetism funcțional”, ar trebui să le căutăm mai degrabă în cealaltă tabără. La progresiștii care încearcă să spele imaginea premierului Sánchez inventând vinovați virtuali, sau la conspiraționiștii penibili care au ajuns să afirme că până și Donald Trump le-ar fi promis migranților câte un burger pentru fiecare trecere de frontieră.
În loc să își asume prăbușirea controlului la granițe și efectul de atracție generat de propriile politici, stânga preferă să arate cu degetul spre internet. Însă nicio campanie de „fact-checking” și niciun decret de cenzurare a rețelelor sociale nu vor putea șterge realitatea din teren: atâta timp cât legile unui stat recompensează intrarea ilegală, frontierele vor continua să cadă.
