În timp ce regimul iranian își arestează, torturează și ucide propriii cetățeni, o parte a stângii occidentale continuă să îl trateze cu o indulgență greu de explicat moral și politic. În numele luptei împotriva Occidentului, al anti-sionismului sau al reflexului „anti-război”, activiști și intelectuali progresiști ajung să închidă ochii în fața uneia dintre cele mai brutale teocrații ale lumii. Cum s-a ajuns aici? Și ce spune această orbire ideologică despre degradarea morală a activismului de stânga de astăzi? Să susții un regim care își închide și își ucide propriii cetățeni nu este progresism – este un eșec moral deghizat în virtute scrie un editorial The Telegraph
Să te opui unor fanatici religioși criminali, care te-ar ucide sau arunca în închisoare fără ezitare, nu ar trebui să fie un concept greu de înțeles. Chiar și cei care își disprețuiesc propria țară și propria cultură ar trebui să știe mai bine decât să susțină Republica Islamică Iran. Moralitatea – sau ideea de a fi un om bun – ar trebui să stea la baza identității progresiste. Și totuși, simpatia față de regimul de la Teheran rămâne surprinzător de puternică în anumite segmente ale liberalismului occidental de clasă mijlocie.
Moralitatea stângii progresiste, așa cum era ea înțeleasă odinioară, era preocupată de sprijinirea și demnitatea celor de la baza societății. În acest sens, chiar dacă nu erai de stânga, impulsul moral avea o logică. Era menit să fie orientat spre ceilalți, spre comunitate, spre îmbunătățirea vieții celor mai puțin favorizați. Activismul susținea cauze care trebuiau să protejeze sau să ajute segmente întregi ale societății – de la minerii aflați în grevă până la campaniile pentru egalitate rasială.
Moralitatea stângii de astăzi nu mai are nicio logică, pentru că a devenit în mare parte apanajul unei clase de activiști educați, care se află deja în poziții de putere și privilegiu – mai preocupați să urmeze obsesii iraționale decât să aducă vreo contribuție reală.
Asta explică poate, măcar parțial, de ce unii progresiști occidentali ajung să admire fasciștii teocrați. La urma urmei, este un tip de mentalitate care presupune un nivel de disonanță cognitivă atât de avansat, încât fizicienii vor demonstra mai repede teoria unificată a corzilor decât vor înțelege cum pot acești activiști să susțină Iranul.
În toată Marea Britanie au loc marșuri pro-palestiniene, anti-Israel, anti-război (unele războaie, cel puțin) și anti-„extremă dreaptă”. De când Statele Unite și Israelul și-au lansat atacurile împotriva Iranului, steagurile Republicii Islamice au început să apară alături de cele ale altor organizații teroriste și genocidare îndrăgostite de apocalipsă.
vezi imagini de la aceste manifestații în care iranieni aflați în exil le imploră pe doamnele albe, în vârstă, să lase jos pancartele pro-Teheran și să se gândească măcar o clipă la absurditatea de a susține un regim care a masacrat zeci de mii dintre propriii săi cetățeni doar în primele luni ale anului 2026. Exilații spun mereu același lucru: „Sunt din Iran – de ce nu mă ascultați? Nu știți ce susțineți.” Dar nimeni nu-i ascultă.
În cultura noastră absurdă, în care aproape oricine nu are „setul corect” de opinii poate fi etichetat drept fascist, este totuși uimitor că un regim atât de fascist în scopurile și metodele sale precum Republica Islamică primește, în continuare, un tratament preferențial din partea stângii progresiste.
Chiar dacă manifestația de tip Al-Quds Day de la Londra de luna trecută – un eveniment favorabil tiraniilor – a fost interzisă, unii admiratori ai teofascismului au reușit totuși să iasă în stradă pentru a-și arăta susținerea față de Mojtaba Khamenei, noul lider suprem. Poate că zvonurile potrivit cărora ar fi homosexual i-au entuziasmat pe participanții progresiști, deși e greu de imaginat că fundamentaliștii islamici de lângă ei au apreciat prea mult ca sexualitatea idolului lor să fie pusă în discuție.
Reacția stângii radicale la atacurile asupra regimului iranian – pentru că, da, este perfect posibil să fii sincer împotriva războiului fără să fii pro-Teheran – este, probabil, cel mai clar exemplu de până acum al felului în care ipocrizia, dogmatismul și prostia le ghidează moralitatea. Nu există nicio justificare pentru susținerea mollahilor. Cum a ajuns moralitatea acestei largi coaliții ideologice atât de compromisă și de respingătoare? Ce a făcut-o să apere ceea ce este de neapărat? Răspunsul se găsește în privilegiu.
Clasa progresistă nu luptă pentru nimeni altcineva decât pentru sine. Progresiștii de astăzi vor să simtă că sunt oameni buni, morali, necompromiși de privilegiul și bogăția care, în adâncul lor, știu că i-au rupt de mare parte din societate. Dar, în esență, este o mișcare profund individualistă.
Progresismul modern este alimentat de nevoia de a-și valida public propria „bunătate” prin marșuri, slogane și reducerea la tăcere a adversarilor. Susținerea Iranului – oricât de absurd ar părea – devine posibilă pentru că plăcerea emoțională de a urî Occidentul ajunge să anuleze orice simț al binelui și al răului.
Romanciera Sally Rooney, asemenea unei Marianne revoluționare de carton, declara în martie că susținerea cauzei palestiniene este singurul lucru care poate „face viața suportabilă”. Viață grea, Sally.
De aceea „cauzele” contează pentru ei mai mult decât societatea sau economia. Regimul iranian nu are nicio importanță în sine pentru acești oameni; el funcționează doar ca un transfer al propriei lor alienări și vinovății. Din moment ce nu există niciun argument rațional pentru apărarea Republicii Islamice dacă pretinzi în același timp că susții drepturile omului și libertatea, totul nu poate fi justificat decât prin reacții emoționale complet desprinse de rațiune. Asta este mentalitatea unui copil. Și încă unul răsfățat.
Astfel, în confuzia lor legată de propriul statut privilegiat în cultura care i-a format, progresiștii moderni își dezvăluie imoralitatea. A lor este ipocrizia supremă: lupta de a se simți „buni” deghizată într-o luptă pentru a face bine. Este o mentalitate egoistă și comodă. Este și unul dintre principalele motive pentru care valorile progresiste au atât de puțină priză la britanicii din clasa muncitoare. „Lupta” nu mai are nicio legătură cu ei.
Și, bineînțeles, progresiștilor nu le trece prin cap că uneori se comportă exact în felul în care îi fac pe alții să-i perceapă drept fasciști sau rasiști – de exemplu atunci când Verzii strâng liste cu gospodării din Londra, Brighton, Bristol și Sheffield care nu sunt de acord cu fanteziile lor întunecate despre Israel.
La fel cum nu le trece prin cap nici faptul că susținerea unei teocrații barbare în Iran arată profund greșit. Ca să nu mai spunem: și profund stupid.
Iată o întrebare morală simplă: de ce palestinienii trebuie să fie liberi, dar iranienii nu?
If you let them take power, you are done, you need to run!
— Visegrád 24 (@visegrad24) April 4, 2026
What you see here now, we’ve seen 50 years ago in Iran, warns an Iranian living in the UK. pic.twitter.com/0BfEck4Tzo
