Ciudatul caz al unui român condamnat pentru acordarea de sprijin Forțelor Armate Revoluționare din Columbia, expulzat de SUA

18 Aug 2018
Ciudatul caz al unui român condamnat pentru acordarea de sprijin Forțelor Armate Revoluționare din Columbia, expulzat de SUA Galerie foto (2)

Autorităţile de imigrare din Statele Unite au expulzat marţi un cetăţean român condamnat pentru a fi acordat sprijin material Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), a informat joi Agenţia pentru Imigraţie şi Vămi din Statele Unite (Immigration and Customs Enforcement, ICE), transmite EFE, citată de agerpres.ro.

Este vorba despre Cristian Vintilă, fost înalt funcționar guvernamental român, acum în vârstă de 47 de ani. Vintilă a fost director al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi inspector la Direcţia de Control Armament, potrivit Ziarul de Bacău.

Cristian Vintilă a oferit FARC arme şi servicii financiare "care ar fi fost folosite pentru a ucide cetăţeni americani", potrivit documentelor instanţei, citate de ICE. Pentru aceste fapte, el a fost condamnat la 48 de luni de închisoare.

În baza acestei acuzații, într-un proces despre care nu s-a vorbit în România, Vintilă și asociatul său, Virgil Flaviu Georgescu, au fost condamnați la închisoare. Vintilă la 4 ani de închisoare iar asociatul său, cetățean româno-american, la 10 ani. Deşi a pledat nevinovat la toate capetele de acuzare, ba, mai mult, a declarat instanţei că a vrut, de fapt, să ajute serviciile de informaţii americane, Virgil Flaviu Georgescu a fost găsit vinovat pentru conspiraţie în vederea vânzării de armament rebelilor columbieni și în final condamnat la 10 ani închisoare.

Vintilă fusese înalt funcționar guvernamental. A absolvit atât cursuri ale Academiei de Poliție, cât și ale Academiei Naționale de Informații (SRI) și Colegiul Național de Informații. Băcăuan de origine, fusese consilier județean PSD și un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc. Și Flaviu Georgescu avea pregătire în domeniul informațiilor, fiind la un moment dat consultant pe probleme de securitate (în România).

Afecerea în sine se referă la vânzarea mai multor tipuri de arme — de la pistoale la lansatoare de rachete, mitraliere și tunuri antiaeriene, conform procurorului general din New York, Preet Bharara. Cu toate acestea, tranzacția ar fi fost de doar 15 milioane $.

Acestea urmau a fi folosite de FARC împotriva unor cetățeni americani — în Columbia. În actul de acuzare, negociatorii — de fapt agenți sub acoperire DEA — le-ar fi spus că armele sunt pentru FARC și că vor fi folosite pentru a doborî elicoptere și avioane americane. Iar în același act românii și fostul deputat italian ar fi fost de acord.

Cei doi au fot arestați în Muntenegru în 2014, iar de atunci sunt în detenție. Deci, autoritățile americane au constat că Vintilă a executat pedeapsa de 4 ani.

Poliţia din Muntenegru l-a arestat pe Vintilă în decembrie 2014 pentru a fi conspirat cu doi foşti oficiali europeni pentru a vinde arme în valoare de 15 milioane de dolari unor agenţi sub acoperire care pretindeau a fi rebeli columbieni.

După ce a fost inculpat de o instanţă din Districtul de Sud din New York, el a fost transferat autorităţilor federale americane şi condamnat în februarie anul trecut pentru conspiraţie pentru a ucide funcţionari şi angajaţi ai Statelor Unite, în plus faţă de sprijinirea unei organizaţii teroriste străine.

Autorităţile din Muntenegru şi agenţia americană de combatere a traficului de droguri DEA (Drug Enforcement Administration) au colaborat cu poliţia română la investigarea inculpatului, care a pledat vinovat la aceste acuzaţii.

În luna iunie, el a trecut în custodia ICE, care, în colaborare cu oficiul de detenţie şi deportare ERO (Enforcement and Removal Operations), l-a îmbarcat într-un zbor comercial spre Bucureşti, unde a fost plasat în custodia poliţiei române.

Directorul responsabil de ERO din New York, Thomas Decker, a subliniat că una dintre priorităţile autorităţilor americane de imigrare este de a trimite persoane precum Vintilă în ţările lor de origine "odată ce s-au confruntat cu justiţia şi şi-au ispăşit pedeapsa în închisoare pentru crimele lor".

Forțele Armate Revoluționare din Columbia au apărut în 1964, inițial, în 1960, fiind o mișcare rurală care cerea reforme agrare. Ulterior (1964), au devenit o mișcare marxistă armată de rezistență antiguvernamentală.

Americanii susțin încă că FARC este un mare vânzător de droguri, tranzacțiile fiind de peste 1 miliard de dolari pe an, iar în 1997 au decis de să introducă gruparea FARC în rândul organizațiilor teroriste.

Dar, încă din 2012, între FARC și guvernul columbian au început negocieri de pace. În 2016, FARC și guvernul columbian au semnat un acord de pace, punând capăt unui conflict care dura de 52 de ani.

Imediat, UE a scos FARC de pe lista organizaţiilor teroriste.

CREDIT FOTO:  zdbc.ro

Alte stiri din Externe

Ultima oră