Cine sunt TERORIŞTII care au însângerat Parisul. S-au împărţit în trei echipe şi au produs un adevărat MĂCEL

15 Noi 2015 | scris de Mara Răducanu
Cine sunt TERORIŞTII care au însângerat Parisul. S-au împărţit în trei echipe şi au produs un adevărat MĂCEL

 

 

 

 

Teroriștii care au luat cu asalt sala de concerte din Bataclan (centrul Parisului) au invocat situația din Siria și Irak în timpul atacului în care au fost ucise cel puțin 89 de persoane. Unul dintre teroriștii de la Bataclan a fost identificat în mod oficial, a spus Francois Molins, procurorul Parisului. Acesta a mai spus că prima echipă a fost formată din trei terorişti kamikaze care au atacat zona Stade de France. A doua echipă se afla într-un Seat Leon de culoare închisă, atăcând terasele şi cafenelele. Ultima echipă, formată din trei persoane a atacat sala de spectacole din Bataclan, într-o maşină Volkswagen Polo. 

Procurorul Parisului a mai informat că persoana care a închiriat o mașină folosită în atacuri a fost oprită în apropierea graniței cu Belgia. El a precizat că mașina era înmatriculată în Belgia și a fost închiriată de un cetățean francez. Un francez în vârstă de 29 de ani, delincvent de drept comun, a fost identificat sâmbătă de către procurorul Parisului, Francois Molins, drept unul dintre teroriștii care au luat cu asalt sala de concerte din Bataclan (centrul Parisului), unde au fost ucise 89 de persoane, transmite EFE. Teroristul a fost identificat grație amprentelor prelevate de la unul dintre degetele sale, care i-a fost tăiat în timpul atacului, a spus Molins, care a adăugat că poliția deschisese pe numele lui un dosar S (considerat suspect) pentru atitudini radicale, în 2010. Totodată, premierul belgian Charles Michel a declarat postului RTL, preluat de DPA, că persoana arestată sâmbătă în cartierul Molenbeek din Bruxelles s-a aflat la Paris vineri seară. 

 

Ce au anunţat autorităţile belgiene 

 

Autoritățile belgiene anunțat că patru persoane au fost arestate în Bruxelles, în cazul atentatelor din Paris de vineri seara. Printre cei arestați se numără și bărbatul care a închiriat un autoturism folosit de teroriști. Potrivit euroactiv.ro, fratele și tatăl unuia dintre teroriștii kamikaze au fost reținuți de către procurorii francezi. În momentul de față mai multe echipe de anchetatori efectuează percheziții la Romilly-sur-Seine.Un jihadist din cadrul grupării Stat Islamic, care s-ar afla în prezent în Siria, i-a cerut unuia dintre cei trei suspecţi arestaţi pentru un complot vizând obiective militare franceze să atace Franţa, a anunţat vineri procurorul din Paris, într-un comunicat citat de FranceTV în pagina electronică.


Cel mai tânăr dintre cei trei suspecţi reţinuţi în Franţa, în vârstă de 17 ani, a primit acest ordin când s-a regăsit în imposibilitatea de a pleca în Siria pentru a participa la jihad, după ce a fost reperat de serviciile de informaţii, a precizat procurorul Francois Molins.
Potrivit cotidianului Le Monde, jihadistul care a comandat atentatul vizând obiective militare franceze ar fi un britanic.

Autorităţile franceze au deschis un dosar pentru asociere de infractori în vederea pregătirii de acte teroriste, a mai afirmat procurorul. Parchetul a cerut plasarea celor trei tineri în arest preventiv. "În urma investigaţiilor efectuate de Direcţia generală de informaţii interne (...), se pare că cei trei indivizi plănuiau să comită un atentat la sfârşitul lui decembrie 2015 sau începutul lui ianuarie 2016", a confirmat procurorul.

 

Forţele de securitate franceze au dejucat  un atentat terorist înainte de tragedia de vineri seara 

 

Forţele de securitate franceze au dejucat înainte de tragedia de vineri seara din Paris  un atentat care viza obiective militare din Franţa, arestând patru persoane al căror lider are legături cu jihadişti aflaţi în detenţie, a anunţat miercuri ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve. Cei patru suspecţi au vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, fiind reţinuţi în diferite zone ale Franţei, iar unul dintre ei este un fost militar, a precizat ministrul. Între timp, suspectul în vârstă de 16 ani a fost eliberat. Potrivit unei surse apropiate anchetei, suspecţii intenţionau să filmeze decapitarea unui militar francez de rang înalt şi să posteze înregistrarea pe Internet.

Alte stiri din Externe

Ultima oră