China suplimentează fondurile alocate OMS cu încă 30 de milioane de dolari

23 Apr 2020 | scris de A.A.
China suplimentează fondurile alocate OMS cu încă 30 de milioane de dolari

China a anunțat joi că va aloca suplimentar 30 de milioane de dolari pentru Organizația Mondială a Sănătății (OMS), o decizie care vine la câteva zile după ce Statele Unite au anunțat suspendarea contribuțiilor la această instituție a ONU, scrie AFP, preluat de Hotnews.

"Acest lucru va servi în principal la prevenția și controlul epidemie Covid-19 și la susținerea dezvoltării sistemelor de sănătate în țările în curs de dezvoltare", a declarat Geng Shuang, purtător de cuvânt al ministerului Afacerilor Externe.

Statele Unite au suspendat la începutul săptămânii trecute finanțarea americană pentru OMS, acuzând în special poziții părtinitoare față de Beijing. Președintele american Donald Trump a denunțat de asemenea "proasta gestionare" a pandemiei de coronavirus din partea organizației internaționale cu sediul la Geneva.

"A susține OMS într-un moment critic al lupte împotriva epidemiei înseamnă să apărăm idealurile și principiile multilateralismului și să apărăm statutul și autoritatea Națiunilor Unite", a spus Geng Shuang.

Acesta a precizat că Beijingul a alocat deja 20 de milioane de dolari către OMS, o cifră care pare să se refere la o donație efectuată în luna martie.

"Dacă OMS își făcea treaba și trimitea experți medicali în China pentru a studia obiectiv situația de pe teren, epidemia ar fi putut fi controlată la sursă cu foarte puțini morți", acuza Donald Trump.

Alte stiri din Externe

Ultima oră