În timp ce Beijingul pledează oficial pentru stabilitate și libertatea navigației în strâmtoarea Ormuz, în culise urmărește un obiectiv mult mai pragmatic: slăbirea temporară a prezenței americane în Asia. Pentru Xi Jinping, conflictul din Iran nu este doar o criză regională, ci o fereastră strategică în dosarul Taiwanului și în competiția directă cu Donald Trump pentru influența globală. În același timp, apropiata întâlnire dintre Xi Jinping și Donald Trump, programată în China, explică parțial discreția celei de-a doua puteri mondiale, consideră Philippe Le Corre, profesor la ESSEC și cercetător la Asia Society Policy Institute. spune Philippe Le Corre, profesor la ESSEC - una dintre cele mai prestigioase școli de afaceri din Franța și din Europa - și cercetător la Asia Society Policy Institute într-un interviu in Le Figaro
Deși Beijingul are interesul ca situația din Orientul Mijlociu să se calmeze și conflictul să nu se extindă, China - care urmărește să recâștige controlul asupra Taiwanului - privește favorabil faptul că Statele Unite, concentrate pe războiul din Iran, își reduc temporar implicarea în Asia.
Cu câteva ore înainte de începerea blocadei porturilor iraniene anunțate de Donald Trump, Beijingul a cerut luni restabilirea unei navigații „fără obstacole” în strâmtoarea Ormuz, „în interesul comunității internaționale”. În culise, China ar fi lucrat pentru ca Teheranul să accepte, miercurea trecută, acordul de încetare a focului încheiat cu Washingtonul, în ciuda eșecului negocierilor directe.
Pentru Beijing, stabilitatea relativă a Orientului Mijlociu rămâne esențială din motive economice și energetice.
De ce se implică China?
China este un actor-cheie în Orientul Mijlociu, chiar dacă este o regiune instabilă pe care o stăpânește imperfect. Interesul său este însă major: înainte de izbucnirea conflictului, pe 28 martie, aproximativ 5,4 milioane de barili de petrol plecau zilnic din Iran către China.
Beijingul acționează ca o putere strategică și oportunistă, încercând să-și maximizeze avantajele. Strategia sa globală urmărește să limiteze extinderea conflictului, care i-ar afecta interesele, dar și să conteste ceea ce percepe drept hegemonia americană. În acest context, China s-a apropiat de Iran — stat considerat paria de Washington — și a profitat de deteriorarea relațiilor dintre SUA și Arabia Saudită.
De ce rămâne în umbră?
Spre deosebire de începutul conflictului dintre Israel și Hamas, când Beijingul s-a implicat mai vizibil și a susținut cauza palestiniană, China preferă acum o abordare discretă. Oficial, rămâne în plan secund, dar în realitate susține activ o soluționare a conflictului.
Această discreție îi permite să-și mențină poziția avantajoasă înaintea întâlnirii dintre Xi Jinping și Donald Trump. Pentru Beijing, riscurile sunt mai mari decât beneficiile unei expuneri directe, iar miza reală a confruntării sino-americane rămâne remodelarea ordinii internaționale.
Miza economică: petrolul și Ormuzul
Apelul Chinei pentru libertatea navigației în strâmtoarea Ormuz are o explicație clară: aproximativ 13% din importurile sale de petrol tranzitează această rută. Economia și industria chineză depind de aceste fluxuri.
Deși există și alternativa petrolului rusesc, Beijingul urmărește pe termen lung consolidarea relațiilor cu state-cheie precum Iranul și Arabia Saudită. Relația cu Rusia, în ciuda „prieteniei” afișate între Xi Jinping și Vladimir Putin, rămâne marcată de o neîncredere structurală.
În plus, conflictele din regiune și din Ucraina afectează inițiative strategice precum „Noile Drumuri ale Mătăsii”. Din acest motiv, China are interesul ca Iranul să rămână stabil și să-și păstreze autonomia regională.
China preferă menținerea regimului iranian
Beijingul nu are interes într-o schimbare de regim la Teheran. Un regim autoritar este un partener previzibil pentru China. Căderea unui astfel de regim creează incertitudine și riscuri diplomatice.
Un eventual guvern pro-occidental în Iran ar complica relațiile bilaterale și ar necesita timp pentru recalibrare. Din acest motiv, China favorizează menținerea actualului echilibru de putere.
Avantajul strategic: distragerea SUA din Asia
Există însă un punct esențial, ignorat adesea: pentru China, adevărata miză nu este Orientul Mijlociu, ci Asia — în special Taiwanul.
Cu cât Statele Unite își concentrează mai mult resursele militare în Orientul Mijlociu, cu atât reduc atenția acordată securității Taiwanului și regiunii asiatice. Transferul de capabilități militare americane din Asia - inclusiv din Coreea de Sud - către Orientul Mijlociu creează oportunități strategice pentru Beijing.
Xi Jinping este determinat să recupereze Taiwanul, iar această fereastră de oportunitate contează. În paralel, China și-a intensificat recent activitatea militară aeriană și navală în regiune.
În acest context, acțiunile administrației Trump contribuie indirect la consolidarea Chinei ca putere dominantă în Asia.
Livrări de armament către Iran?
Potrivit unor informații din presa americană, serviciile de informații ar fi detectat posibile livrări de armament chinezesc către Iran, inclusiv rachete portabile sau sisteme antiaeriene furnizate prin intermediari. Teheranul a respins acuzațiile, calificându-le drept „calomnii”.
Donald Trump a amenințat China cu tarife vamale de 50% în cazul unui sprijin militar pentru Iran.
Situația rămâne neclară. Există indicii că Beijingul a accelerat livrările de echipamente electronice — oficial civile, dar cu potențial de utilizare militară. În privința munițiilor, nu există deocamdată dovezi solide.
Un sprijin militar direct ar fi perceput la Washington drept o provocare majoră și ar putea compromite organizarea summitului sino-american, unul dintre cele mai așteptate evenimente diplomatice ale momentului.
