Cele mai importante bănci din lume, acuzate că au spălat sume uriașe de „bani negri”. „Cel puțin 2 trilioane de dolari”

21 Sep 2020
Cele mai importante bănci din lume, acuzate că au spălat sume uriașe de „bani negri”. „Cel puțin 2 trilioane de dolari”

Sume astronomice de bani negri au trecut ani de zile prin cele mai mari instituții bancare din lume, dezvăluie o investigație internațională a Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), care denunță insuficiențele de reglementare a sectorului, relatează smartradio.ro.

„Profiturile obținute din războaiele împotriva drogurilor, averile deturnate ale țărilor în curs de dezvoltare și economiile greu câștigate, furate în cadrul unei piramide Ponzi, au reușit să treacă prin aceste instituții financiare, în ciuda avertismentelor propriilor angajați”, detaliază ancheta, realizată de 108 canale mass-media internaționale, din 88 de țări.

Ancheta se bazează pe mii de „rapoarte de activitate suspectă” (SAR) făcute băncilor din întreaga lume de către poliția financiară a Trezoreriei SUA, FinCen.

„Aceste documente compilate de bănci, comunicate guvernelor, dar păstrate în afara publicului, expun prăpastia garanțiilor bancare și ușurința cu care criminalii le-au exploatat”, scrie Buzzfeed News, ca preambul al investigației sale.

Fișierele FinCEN au identificat cel puțin 2 trilioane de dolari în tranzacții suspecte între 2000 și 2017, dintre care 514 miliarde de dolari se referă la JPMorgan Bank și 1,3 trilioane de dolari la Deutsche Bank. Aceste rapoarte de activitate suspectă ridică îndoieli cu privire la originea fondurilor, dar nu constituie neapărat dovezi de fraudă.

Cu toate acestea, este rezonabil să credem că cele două trilioane de dolari din tranzacțiile suspecte, identificate în această cantitate deja considerabilă de documente, sunt doar o picătură în oceanul de bani murdari care circulă în băncile lumii întregi. Fișierele FinCEN reprezintă mai puțin de 0,02% din cele peste 12 milioane de rapoarte de activitate suspectă pe care instituțiile financiare le-au scris între 2011 și 2017.

JPMorgan, HSBC, Deutsche Bank

Ancheta indică în special cinci mari bănci – JPMorgan Chase, HSBC, Standard Chartered, Deutsche Bank și Bank of New York Mellon – acuzate că au continuat să tranziteze fondurile unor potențiali infractori chiar și după ce aceștia au fost urmăriți penal sau condamnați pentru abateri financiare.

Buzzfeed News concluzionează că „rețelele prin care călătoresc banii murdari din întreaga lume au devenit artere vitale pentru economia globală”.

Într-o declarație, Deutsche Bank a asigurat că dezvăluirile consorțiului sunt, de fapt, informații „bine cunoscute” autorităților de reglementare și a spus că „a dedicat resurse semnificative consolidării controalelor” și „este extrem de atentă la respectarea responsabilităților și obligațiilor sale”.

În 2012, HSBC, cea mai mare bancă din Europa, cu sediul la Londra, a recunoscut că a spălat cel puțin 881 milioane de dolari în numele cartelurilor de droguri din America Latină. Într-un acord cu procurorii, HSBC a contribuit cu 1,9 miliarde de dolari. În schimb, guvernul SUA a decis să păstreze acuzațiile penale și s-a oferit să renunțe la ele după cinci ani, dacă HSBC își păstrează angajamentul de a lupta cu banii murdari.

Totuși… În această perioadă de probă de cinci ani, Dosarele FinCEN arată că HSBC a continuat să transfere bani în numele unor figuri dubioase, dintre care unii sunt suspectați că au spălat bani din Rusia, că alimentează o schemă Ponzi și sunt cercetați în mai multe țări. În ciuda acestui fapt, guvernul SUA a permis HSBC să anunțe în decembrie 2017 că banca „și-a onorat toate angajamentele”. Prin urmare, procurorii au renunțat definitiv la orice proces împotriva băncii.

Ancheta indică, de asemenea, incompetența autorităților americane în reglementarea acestor tranzacții.

Într-o declarație publicată înainte de lansarea anchetei, Poliția Financiară a Trezoreriei SUA a avertizat că publicarea rapoartelor privind activitatea suspectă este o „infracțiune” care „poate avea un impact asupra securității naționale a Statelor Unite”.

Alte stiri din Externe

Ultima oră