CATASTROFA AVIATICA DIN EGIPT. A fost o acţiune exterioară, susţine compania rusă

02 Noi 2015
CATASTROFA AVIATICA DIN EGIPT. A fost o acţiune exterioară, susţine compania rusă
Cuvântul „atentat” nu a fost încă pronunţat, dar ultimele declaraţii oficiale legate de prăbuşirea avionului Airbus 321 al companiei ruse Metrojet în Egipt pare să privilegieze pista unei explozii la bord.

Compania rusească a cărei aeronavă s-a prăbuşit în peninsula Sinai, tragedie soldată cu pierderea a 224 de vieţi omeneşti, a anunţat că o „influenţă externă” este singura posibilă cauză care a provocat dezastrul.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Moscova, un oficial al companiei aeriene, Aleksander Smirnov, a precizat că exclude posibilitatea să se fi produs vreo defecţiune tehnică sau eroare de pilotaj, şi mai multe elemente pledează pentru o explozie în zbor. O ipoteză care va trebui confirmată sau infirmată de analiza cutiilor negre.

Analiza cutiilor negre, care au fost găsite rapid la locul prăbuşirii avionului, va putea spune dacă a fost sau nu vorba despre „o acţiune exterioară” şi poate să valideze ipoteza atentatului revendicat de aripa egipteană a grupării jihadiste Statul Islamic.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră