Autobuz ciuruit pe autostradă, cel puțin șase persoane au fost ucise în Nigeria

12 Feb 2016 | scris de Cristi Ionescu
Autobuz ciuruit pe autostradă, cel puțin șase persoane au fost ucise în Nigeria

Cel puțin șase persoane au fost împușcate mortal de bărbați înarmați, care ar face parte din gruparea insurgentă islamică Boko Haram și care au atacat un autobuz cu pasageri în nord-estul Nigeriei. Atacatorii au acționat pe o autostradă în apropiere de orașul Damboa, 40 kilometri de Chibok. Unii dintre pasagerii uciși au fost împușcați în vehicul, în timp ce alții au fost împușcați în afara vehiculului.

Potrivit localnicilor, circulația pe autostrada este dificilă ca urmare a riscului crescut de atacuri comise de membri ai Boko Haram. La începutul acestei săptămâni, peste 60 de persoane au fost ucise când doi kamikaze au detonat explozibilul avut asupra lor într-o tabără pentru persoane strămutate, la Dikwa, 90 kilometri nord-est de Maiduguri, în statul Borno.

Gruparea Boko Haram încearcă să impună propria versiune radicală a Islamului.

Alte stiri din Externe

Ultima oră