Barack Obama a luat masa cu bunica adoptivă şi cu sora vitregă, în Nairobi (VIDEO)

25 Iul 2015
Barack Obama a luat masa cu bunica adoptivă şi cu sora vitregă, în Nairobi (VIDEO)
Preşedintele SUA, Barack Obama, a participat ieri la un dineu informal, alături de bunica sa adoptivă, sora lui şi alţi membri ai familiei. Evenimentul a fost organizat imediat după sosirea lui Obama în Kenya, ţara în care a trăit tatăl său.

Este prima vizită efectuată de Obama, în calitatea de preşedinte, în Kenya. Avionul prezidenţial american a aterizat vineri seară la Nairobi. După ce a fost întâmpinat de preşedintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, şi de alţi oficiali de rang înalt, Obama a fost condus în centrul oraşului Nairobi, pentru dineul informal.

 

Preşedintele Statelor Unite a stat la masă alături de sora sa vitregă, Auma Obama, dar și de bunica sa adoptivă - cea care l-a crescut pe tatăl său - căreia i s-a adresat cu „Buni” sau „Mama Sarah”.

Barack Hussein Obama Sr., un fost oficial guvernamental kenyan, a decedat în 1982, la vârsta de 46 de ani. 
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră