70 de morți și peste 100 de răniți, în urma unui dublu atentat sinucigaș la Bagdad

28 Feb 2016 | scris de Cristi Ionescu
70 de morți și peste 100 de răniți, în urma unui dublu atentat sinucigaș la Bagdad

Bilanțul dublului atentat sinucigaș într-un cartier șiit din Bagdad a ajuns la 70 de morți și cel puțin 100 de răniți, au anunțat reprezentanți ai poliției și serviciilor medicale irakien. Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic.

În Irak, atentatele sinucigașe reprezintă o tactică folosită aproape exclusiv de către musulmanii suniți extremiști, în special de membri ai grupării Stat Islamic (SI).

Musulmanii șiiți, care formează majoritatea populației Irakului, sunt considerați eretici de către jihadiștii din Stat Islamic și devin adesea ținte ale atentatelor comise de aceștia. În urmă cu trei zile, nouă persoane au murit la Bagdad într-un dublu atentat sinucigaș, revendicat de organizația Stat Islamic, contra unui lăcaș de cult șiit.

Alte stiri din Externe

Ultima oră