Atac sinucigaș șocant! O fetiță de 12 ani s-a aruncat în aer într-o piață din nord-estul Nigeriei (VIDEO)

24 Iun 2015
Atac sinucigaș șocant! O fetiță de 12 ani s-a aruncat în aer într-o piață din nord-estul Nigeriei (VIDEO)
Zece persoane au fost ucise marți într-o piață din nord-estul Nigeriei după ce o fată de 12 ani s-a aruncat în aer, a declarat parintele unei persoane rănite și un membru al echipelor de salvare, informează Agerpres. Atacul a avut la Gujba, în statul Yobe.

„Este vorba de un atentat sinucigas care a fost comis de o fată de 12 ani. A intrat într-o piață și s-a îndreptat spre secțiunea de cereale. A detonat explozibilii pe care îi avea asupra sa în mijlocul comercianților și al clienților. Zece persoane au murit în urma exploziei. Am transportat alte 30 de persoane la spital”, a declarat pentru AFP Hussaini Aisami, părinte al unuia din cei 30 de răniți.
 
Atentatul s-a produs la o zi după un atac similar comis de o tânără kamikaze într-o autogară de lângă piața de pește din Maiduguri, cel mai mare oraș din nord-estul Nigeriei, cauzând moartea a cel puțin 20 de persoane și rănirea altor 50.
 
Niciunul din cele două atentate nu a fost revendicat, însă gruparea extremistă Boko Haram, ale cărei acțiuni violente au făcut peste 15.000 de morți din 2009, a luat deseori ca ținte autogări și piețe și a recurs frecvent la tinere kamikaze.
 

Alte stiri din Externe

Ultima oră