Atac armat la o școală din Carolina de Sud. Un adolescent și-a împușcat tatăl și a rănit doi copii (VIDEO)

29 Sep 2016 | scris de Veronica Micu
Atac armat la o școală din Carolina de Sud. Un adolescent și-a împușcat tatăl și a rănit doi copii (VIDEO)

Atacatorul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, este acuzat că și-a împușcat mortal tatăl, Jeffrey DeWitt Osborne, de 47 de ani, după care a condus o camionetă circa 3 kilometri până la o școală din Townville, comitatul Anderson, unde a deschis focul.

Doi copii și o profesoară au fost loviți de gloanțe.

Jamie Brock, un pompier voluntar, l-a imobilizat la pământ pe atacator în curtea școlii primare, până la sosirea poliției, oferind unui profesor posibilitatea de a adăposti copiii în interiorul clădirii.

Unul dintre copii răniți, în vârstă de șase ani, a fost internat cu răni grave la Greenville Memorial Hospital. Purtătoarea de cuvânt a AnMed Health Medical Center, Juana Slade, a afirmat că celălalt copil, în vârstă tot de șase ani, și profesoara sunt internați fără probleme majore în instituția pe care o reprezintă.

Un membru al biroului șerifului din comitatul Anderson a declarat că nu se știe deocamdată care sunt legăturile dintre victime și atacator.

Carolina de Sud este unul din statele cu legislația cea mai permisivă din SUA în ce privește deținerea armelor de foc.

Alte stiri din Externe

Ultima oră