Anunțul care pune pe jar administrația SUA: Rusia și China construiesc rachete hipersonice!

01 Aug 2015
Anunțul care pune pe jar administrația SUA: Rusia și China construiesc rachete hipersonice!
Rusia și China au anunțat că vor să dezvolte o serie de sisteme de rachete balistice de mare viteză. Potrivit analiștilor Business Insider, deși armele hipersonice rămân cel mai mare pericol la adresa stabilității globale, trendul de dezvoltare al lor este în creștere.

China a efectuat deja patru teste cu rachete hipersonice ajunse la viteze de peste 11 000 de km/h, în timp ce rușii, care au un nou program în domeniu lansat încă din 2013, au mai efectuat un test în cursul lunii februarie.

Amiralul Cecil D. Haney, șeful centrului de comandă strategic Stratcom, a declarat că o parte din adversarii SUA recurg la dezvoltarea acestui tip de armament într-o deplină secretomanie, bazele noilor arme fiind subterane.

„Trebuie să luăm aminte la aceste caracteristici ale noilor arme pentru a putea contracara efectul lor distructiv”, a avertizat amiralul american anunțând că SUA lucrează deja la un nou tip de scut defensiv anti-aerian.

Rachetele hipersonice pot zbura în stratosferă cu o viteză de 10 ori mai mare decât cea a sunetului, fiind capabile să își folosească capacitățile aerodinamice pentru a plana până la detectarea țintei prestabilite din centrul de comandă.

Alte stiri din Externe

Ultima oră