Angela Merkel e sinceră. Nu își dorește cu orice preț salvarea Greciei. Liderii europeni decid azi dacă Grecia rămâne în zona euro

12 Iul 2015
Angela Merkel e sinceră. Nu își dorește cu orice preț salvarea Greciei. Liderii europeni decid azi dacă Grecia rămâne în zona euro
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că nu va exista un acord cu orice preț pentru salvarea Greciei și că și-a pierdut încrederea în discuțiile cu Atena. ''Valoarea cea mai importantă, încrederea, a fost pierdută'' cu Atena, a spus Merkel. Președintele francez Francois Hollande a subliniat că liderii din zona euro trebuie să decidă azi dacă Grecia va mai fi mâine în zona euro.

''Franța va face totul pentru ajungerea la un acord care să-i permită Greciei să rămână în zona euro'', a spus șeful statului francez, care a exclus opțiunea, avansată de Germania, privind o ieșire temporară a Greciei din zona euro.

Șefii de stat și de guvern ai celor 19 țări din zona euro, care se reunesc la Bruxelles la ora locală 16.00 (14.00 GMT), urmează să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali, al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani.

Alte stiri din Externe

Ultima oră