Al doilea medic din Rusia care a căzut de la balcon în ultima săptămână. Primul doctor a murit după ce s-a plâns unui superior de lipsa echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale

30 Apr 2020 | scris de A.V.
Al doilea medic din Rusia care a căzut de la balcon în ultima săptămână. Primul doctor a murit după ce s-a plâns unui superior de lipsa echipamentelor de protecție pentru cadrele medicale

Au apărut, inevitabil, bancuri. Pe rețelele de socializare se comentează că în Rusia sunt coji de banană pe pervazuri și balustradele balcoanelor, altfel nu se explică aceste ”căderi de la etaj” ale medicilor deveniți brusc deranjanți.

În ultima săptămână, doi medici din Rusia au căzut de la fereastra unui spital. Natalia Lebedeva, medic la un centru de antrenament pentru cosmonauți din apropierea Moscovei a murit vineri, după ce a plonjat în gol de la geamul camerei unde era internată cu simptome de coronavirus, transmite The Moscow Times.

“Natalia Lebedeva și-a pierdut viața într-un mod tragic în urma unui accident din 24 aprilie”, a transmis, luni, Agenția rusă de Micro-Biologie, unde femeia era angajată.

Surse anonime din rândul colegilor săi acuză însă că Lebedeva s-ar fi sinucis după ce a fost acuzată că a răspândit virusul în rândul angajaților centrului de pregătire a cosmonauților, mai notează jurnaliștii The Moscow Times.

Moartea Nataliei Lebedeva vine la câteva zile după ce șefa unui spital din Siberia a căzut în gol de la etajul al cincilea al clinicii. Medicul tocmai terminase o conversație telefonică cu un superior, în care se plângea de lipsa echipamentelor de protecție și a personalului.

Alte stiri din Externe

Ultima oră