Aeroportul Zaventem din Bruxelles se redeschide TREPTAT de duminică. Ce măsuri noi de securitate au fost impuse

02 Apr 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Aeroportul Zaventem din Bruxelles se redeschide TREPTAT de duminică. Ce măsuri noi de securitate au fost impuse


În afara regulilor obişnuite de securitate vor fi impuse alte controale pe acest aeroport, anunţă presa belgiană.
Directorul companiei aeroportuare a făcut acest anunţ după negocierile cu sindicatele politiştilor. Sindicaliştii ameninţau cu greva din cauza lipsei măsurilor de securitate. Toţi pasagerii şi bagajele vor fi controlate la intrarea în aeroport.

Va fi efectuat şi un control al maşinilor şi pasagerilor pe calea de acces către clădirea aeroportului. În holul de la terminalul plecări va avea loc un control al documentelor de identitate şi al biletelor de avion efectuat de poliţie, precum şi un control de securitate.
Doar pasagerii care au bilete şi documente de identitate vor putea avea acces în holul de înregistrare temporară, iar bagajele lor vor fi controlate înainte ca aceştia să intre. Aeroportul nu va mai fi deservit de transportul în comun şi va fi accesibil cu maşina sau taxiul.
Duminică ar urma să fie efectuate trei zboruri de către Brussels Airlines (Faro, Torino şi Atena). „Această reluare a activităţii, chiar şi parţială, este un semn de speranţă”, a declarat Feist.
Doi atacatori sinucigaşi s-au aruncat în aer acum circa două săptămâni în aeroportul din Bruxelles. Un al doilea atac cu bombă a avut loc, la scurt timp, în staţia de metrou Maelbeek. Un număr de 32 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 270 de persoane au fost rănite în atacuri.

_______________________

Citiți și:

ATENȚIE! De astăzi, NOI REGULI în aviație. Ce nu mai ai voie să transporți în bagajul de cală

Corupție originală! Cum să scoți 35 de miliarde de euro din țară? Simplu, cu camionul!

Ponta, postare virulentă despre vizita lui Iohannis în SUA

MINUNEA ascunsă a României! Acest loc este UNIC ÎN LUME, dar puțini știu de existența lui (VIDEO)

Cheloo, furtună pe Facebook: decedat sub acoperire, în stomacul acestui ofițer...

Haos în traficul din Constanța, din cauza unui tânăr care vedea pescăruși albaștri (VIDEO)

Crăciunică, românul vânat în Europa de autoritățile americane

Divorț imediat după nuntă. "N-am recunoscut-o fără machiaj. Am crezut că mi-a intrat un hoț în casă"

Alte stiri din Externe

Ultima oră