Adam Cohen, mesaj emoționant la moartea tatălui său, Leonard Cohen

13 Noi 2016 | scris de Cristi Semeghin
Adam Cohen, mesaj emoționant la moartea tatălui său, Leonard Cohen

"Tocmai am revenit, alături de sora mea. de la înmormântarea tatei, la Montreal, la care au participat doar rude apropiate și prietenii săi de-o viață. A fost coborât în pământ, alături de părinții săi într-un sicriu simplu, din lemn de pin, exact așa cum și-a dorit.

Mă gândesc, în timp ce scriu aceste rânduri, la savoarea unică a tatălui meu, în care se îmbinau autocritica și demnitatea, la eleganța sa, la charisma lui fără ostentație, la felul de a fi un gentleman din alte timpuri și la opera pe care a clădit-o. Mi-aș dori să-i pot mulțumi, pentru ultima dată, pentru liniștea pe care o răspândea mereu, pentru înțelepciunea împărtășită, pentru conversațiile nesfârșite pe care le-am avut, pentru spiritul său strălucitor și pentru umor. I-aș mulțumi pentru că mi-a dăruit și m-a învățat să iubesc Montreal-ul și Grecia. Și i-aș mulțumi pentru muzică, pentru că muzica lui m-a sedus din copilărie, apoi pentru că m-a încurajat să fac la rândul meu muzică și, în final, pentru că am avut privilegiul de a face muzică împreună.

Vă mulțumesc pentru mesajele de condoleanțe, pentru revărsarea de simpatie și pentru dragostea arătată tatălui meu", a scris Adam Cohen pe pagina sa de Facebook.

Alte stiri din Externe

Ultima oră